Anvelope mai sigure – runflat

Amvelopa runflat autoexpert.ro

Anvelopele influenţează manevrabilitatea, consumul de carburant, confortul călătoriei şi distanţa de frânare. De starea acestora depinde siguranţa de deplasare. Studiu de caz: Runflat.

 

Pericolul exploziei unei anvelope pe timpul rulajului este permanent. Putem crede că acest accident se întâmplă numai altora. Dar, pe plan mondial, peste 260.000 de accidente grave pe an se produc din cauza defectării sau exploziei anvelopelor. Și o explozie de anvelopă se produce, în medie, la un rulaj de 70.000 km. Deci, ne dăm seama că există un risc real ca fiecare dintre automobilişti să treacă prin această experienţă mai devreme sau mai târziu. Iar uneori această defecţiune se poate transforma în nenorocire.

Din acest motiv, fabricanţii de automobile, sunt permanent preocupaţi de creşterea siguranţei circulaţiei. Ei au început să utilizeze anvelope cu performanţe mai ridicate. Totodată, prin realizare noilor anvelope, fabricanţii de automobile ar dori să scape de roata de rezervă din portbagaj.

Sistemul Pax

O primă soluţie de creştere a siguranţei a fost propusă de firma Michelin. Era anul 1998, și francezii prezentau sistemul Pax. Anvelopa Pax are montat la interior un inel gros din cauciuc, direct pe jantă. În caz de explozie banda de rulare se aşează pe acest inel. Astfel, permite deplasarea în continuare cu anvelopa dezumflată. Poate acoperi până la 100 km, cu viteze sub 80 km/h.

În plus, pentru a evita riscul dejantării anvelopei spre interior, sistemul Pax prevede fixarea pe jantă a anvelopei cu o maşină specială care nu este prea uşor de găsit prin atelierele de vulcanizare obişnuite de la noi. Acest sistem a fost montat pe multe automobile străine dintre care amintim Renault (Scenic 1) şi Audi (A4, A6 şi A8).

Nu insistăm cu prezentarea acestui tip de anvelopă deoarece a fost explicat pe larg în articole apărute în anii anteriori. Menţionăm doar că reprezintă un pas înainte pentru o anvelopă mai sigură.

Anvelopa Runflat

O altă anvelopă sigură, creată şi dezvoltată de firma Goodyear, denumită Runflat (rulare pe plat), a câştigat de asemenea aprecierea fabricanţilor de automobile, mai ales a celor din clasele de lux şi sport şi, bineînţeles, la maşinile de concurs.

Anvelopa Runflat prezintă flancuri laterale mai groase şi mai rigide, care nu se aplatizează complet şi pot susţine greutatea maşinii în caz de pierdere a presiunii. Această anvelopă permite continuarea drumului cu o viteză moderată şi pe o distanţă considerabilă până la primul atelier service.

Anvelope Continental

Fabricanţii anvelopelor Runflat garantează un rulaj de avarie pe o distanţă de 80 km, cu o viteză maximă de 80 km/h. Dar distanţa şi viteza trebuie corelate cu încărcătura din maşină. De exemplu, în cartea tehnică a noului BMW Serie 3, se arată că având două persoane la bord, fără bagaje, maşina poate circula cu anvelopa Runflat dezumflată până la 250 km.

În schimb, dacă se tractează o remorcă sau există la bord patru persoane cu bagajele lor, se va putea rula doar pe o distanţă maximă de 50 km, iar riscul dejantării anvelopei devine mult mai mare.

Avantaje

Modelul cu flancuri întărite, rigide, costă doar cu 20% mai mult decât o anvelopă obişnuită. Totuși, este cu circa 20% mai greu.

Deşi, prin prezenţa lor, roata de rezervă nu mai este necesară, cele patru anvelope Runflat vor cântări aproape cât cinci anvelope normale. Deci, greutatea totală a maşinii nu se va modifica.

Fiindcă pe timpul rulajului de avarie structura internă se poate deteriora destul de mult pentru a nu mai fi sigură exploatarea nvelopei în continuare, repararea înseamnă de fapt înlocuirea ei. Doar un control cu raze roentgen va putea arăta dacă structura de rezistenţă a rămas sigură şi va putea fi folosită fără riscuri în continuare.

Dezavantaje

Dacă doriţi să folosiţi anvelope Runflat la maşina dvs. trebuie făcute unele modificări la sistemul de suspensie şi la caroserie în zona de fixare a acestora. Când maşina este prevăzută încă în stadiul de proiectare cu acest tip de anvelopă atunci modificările respective nu mai sunt necesare.

Şi calibrarea funcţiunilor electronice dedicate controlului maşinii va diferi în comparaţie cu o maşină cu anvelope standard.

Unii specialişti declară că distanţa de frânare creşte cu aproape un metru, la aceeaşi viteză de deplasare, faţă de anvelopele standard. Manevrabilitatea este şi ea un pic mai greoaie, mai ales la viteze mari, faţă de aceeaşi maşină echipată cu anvelope normale. În plus, banda de rulare se uzează în mod asimetric. Uneori şi zgomotul produs de aceste anvelope este mai mare cu unul sau doi decibeli.

Citește pe autoexpert ➡ Test anvelope autosigilante 💡

Existenţa unor flancuri mai rigide reduce factorul de amortizare a acestor anvelope astfel că apar unele şocuri în plus la trecerea cu viteze mici peste neregularităţile şoselelor. În schimb, o maşină echipată cu anvelope Runflat nu le va putea înlocui, în caz de nevoie, cu anvelope standard.

Runflat autoexpert.ro

Avantajul principal al utilizării anvelopelor amintite îl constituie creşterea siguranţei în circulaţie, mai ales la viteze mari. Producţia lor s-a diversificat foarte mult cuprinzând aproape toate dimensiunile de la 17” în sus. Deşi echiparea cu aceste anvelope este deocamdată opţională, tot mai multe maşini le adoptă ca echipamente de serie.

Runflat – cazuri practice

Astfel, firma Goodyear a echipat automobilul Maserati Quatroporte de 400 CP cu anvelope Runflat. Sunt denumite ”Anvelope cu tehnologie de mobilitate extinsă (EMT)”. Asigură, în caz de pierdere a presiunii, un rulaj până la 322 km la viteza de 88 km/oră.

Şi automobilele BMW, începând cu Seria 1, precum şi Audi (de exemplu, A3 Sportback) beneficiază de anvelope Runflat. Sunt denumite Runflat System Component (RSC). Anvelopele Runflat vor fi adoptate în viitor de majoritatea fabricanţilor de automobile noi, datorită avantajelor pe linia securităţii rutiere pe care le oferă.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top