Aplicatia RAR – Cum să nu te lași păcălit de samsarii de mașini?

mașini rulate samsarii de mașini

Pe lângă aplicațiile unor firme private pentru verificarea istoricului unei mașini, care costă între 5 și 15 euro, Registrul Auto Român oferă o aplicație gratuită care a devenit inamicul public al samsarilor. Intră pe site-ul www.rarom.ro și apasă butonul istoric vehicul. 

Ocupat cu altele, guvernul continuă să neglijeze reglementările privind comercializarea mașinilor second-hand, România devenind o junglă a samsarilor. Foarte mulți oameni se păcălesc cumpărând mașini cu numărul de kilometri măsluit sau cu accidente grave la activ.

Din păcate, foarte puțini știu că pot verifica istoricul mașinii ori plătind o mică sumă de bani la site-urile www.autodna.ro sau www.inspectorauto.ro sau chiar gratuit pe site-ul Registrului Auto Român www.rarom.ro.

Practic, intri pe site-ul www.rarom.ro apeși butonul istoric vehicul, completezi adresa de mail și seria VIN a mașinii al cărei istoric vrei să îl afli. În câteva zeci de secunde primești un cod pe care îl introduci în aplicație și îți afișează toate datele despre mașina respectivă.

Cum mulți vânzători de mașini second hand afișează seriile VIN am făcut un studiu de caz pe a doua generație Mercedes A-Class (W169), modelul produs între 2004 și 2012. Dintre cele cinci mașini verificate toate aveau numărul de kilometri dață înapoi.

Iată mai jos câteva exemplificări:
Am descoperit situații în care mașina avea mai puțin kilometri la ITP-ul efectuat 2 ani mai târziu sau situații în care mașina a fost respinsă la RAR și a revenit după câteva luni la RAR cu 7.000 km la bord mai puțini.

Valoare Data Loc
154707 19.06.2017 Staţie ITP
154918 14.04.2015 Staţie ITP
140000 30.07.2013 RAR
147392 15.04.2013

Sau alt Mercedes A-Class care a parcurs din 2010 până în 2011 aproape 50.000 km iar în următorii doi ani a pierdut 4.000 km!!!

Valoare Data Loc
124682 27.09.2017 Staţie ITP
100782 13.10.2015 Staţie ITP
75214 13.11.2013 Staţie ITP
79621 30.11.2011 Staţie ITP
31000 16.12.2010 RAR
22858 23.10.2009 Staţie ITP
11.12.2007 RAR
29.11.2007 RAR
13.11.2007 RAR

Si un al treilea caz în care în 4 ani de zile mașina a făcut numai 8.900 km pentru ca în anul următor să devină aproape nouă având numai 1.500 km la bord!!! Apoi și-a intrat în normal parcurgând circa 12-15.000 km anual.

Valoare Data Loc
61824 12.02.2018 Staţie ITP
49800 16.02.2016 Staţie ITP
33700 17.02.2014 Staţie ITP
1500 17.02.2012 Staţie ITP
8911 20.07.2011 RAR
12.07.2011 RAR
4592 22.01.2010 Staţie ITP
15.10.2007 RAR

Din 2006 încoace în România s-au importat 2.800.000 mașini second hand. Toate acestea se află în baza de date a RAR.
Din analiza noastră se observă că la aceste mașini s-a dat înapoi numărul de kilometri după ce au fost importate, această acțiune de dat înapoi kilometri devenind un sport național.

Din păcate, în România guvernul a evitat să atace frontal această problemă și ca operațiunea de măsluire a numărului de kilometri să devină caz penal.

Top 5 mașini rulate care au kilometrajul dat inapoi

Spre exemplu, în Belgia, dacă dai kilometri înapoi este caz penal și nu poți vinde o mașină dacă nu te duci înainte la ITP să îți facă o verificare și să îți completeze carnetul de service că totul este OK.

În acest fel, cel care cumpără o mașină este protejat și de defecte ascunse și de eventualele măsluiri ale kilometrajului. Pentru că în esență, operațiunea de dare înapoi a numărului de kilometri este o fraudă deoarece vânzătorul cere mai mulți bani pe o mașină care în realitate ar trebui să aibă o depreciere mai mare datorită numărului mai mare de kilometri parcurși.

Aplicația introdusă de RAR este binevenită însă aceasta are limitările ei deoarece are în baza de date doar mașinile care au ajuns în țară la RAR și au trecut apoi pe la verificările tehnice periodice.

Așadar,dacă vreți să cumpărați o mașină care a fost importată acum câțiva ani sau care a fost cumpărată din țară, aplicația RAR vă ajută enorm și are avantajul că este gratuită.

Nu înțelegem însă de ce RAR când descoperă că o mașină vine la ITP după 2 ani cu kilometri mai puțini decât în urmă cu 2 ani, nu ia măsuri și să nu acorde ITP-ul. Sau când o mașină e respinsă la RAR și vine înapoi dupătrei luni cu mii de kilometri mai puțini. În acest caz frauda este evidentă.

Dacă vreți să cumpărați o mașină din afară și să o importați prima oară în România sau să cumpărați o mașină adusă în țară dar care nu are RAR făcut și nu este înmatriculată atunci sunt foarte utile aplicațiile site-urilor enunțate mai sus care au informații despre istoricul mașinii.

Sigur,nu au la toate mașinile dar la majoritatea mașinilor care provin din Franța, Belgia, Oland și Germania se pot obține informații. În acest caz, trebuie plătită o sumă dar 5-15 euro reprezintă infim decât să te păcălești plătind 5.000 sau 10.000 euro pe o mașină.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top