Richard Branson are foarte multe lucruri în comun cu Elon Musk. Pe lângă situația financiară de invidiat, ambii sunt oameni care vor să pună umărul pentru progresul omenirii. Și cum altfel ar putea progresa omenirea mai bine dacâ nu în baza unei concurențe directe între cei doi?
Tesla este deja o marcă bine cunoscută în industria auto, iar Model S este, probabil, cea mai bună mașină electrică pe care o poți cumpăra în prezent. Compania lui Elon Musk nu se oprește aici, însă, și după ce a făcut publice toate patentele legate de sistemele lor de propulsie electrică, anunță o iminentă lărgire a gamei (probabil cu un SUV).
Pe de altă parte, Richard Branson și-a investit banii în tot soiul de domenii, de la trenuri și vase de croazieră și până la explorarea spațială (cea din urmă cu rezultate nu întotdeauna pozitive). În prezent, compania sa Virgin patronează o echipă înscrisă în Formula E, noul campionat destinat exclusiv monoposturilor electrice.
Implicarea Virgin în această competiție a dat naștere unei întrebări firești: are de gând să ducă mai departe experiența acumulată în cursele cu mașini electrice?
„Avem echipe de oameni care lucrează la mașini electrice”, a spus Branson, intervievat de Bloomberg TV. „Așa că nu poți să știi niciodată – poate că o să vezi Virgin concurând cu Tesla în industria auto la fel cum o facem în cea spațială. Vom vedea”.
Sprijinirea unei echipe în Formula E ar avea extrem de mult sens, fiind o metodă foarte eficientă de a câștiga capital de imagine foarte repede, în cazul în care Virgin ar avea succes în cadrul competiției. La fel cum s-a întâmplat și până acum cu motoarele clasice, motorsportul poate asigura o creștere foarte rapidă a notorietății unei mărci. Însă, așa cum spune și Sir Richard Branson, deocamdată un putem decât să așteptăm.