Arome de SUV

Stepway nu este SUV-ul pe care toată lumea îl aștepta cu răsuflarea tăiată, în schimb, este o versiune interesantă a unui model ce prinde aripi în Europa.

Acum 6 ani un sistem de tracțiune integrală rudimetar plus câteva plastice închise la culoare transformau un Fiat Panda întrun Panda 4×4. Inițial, nu am înțeles ce scop ar fi avut o mașină de asemenea dimensiuni cu patru roți motrice pentru ca anul trecut, prin noiembrie, să mă întâlnesc cu un asemenea exemplar pe serpentinele din Ibiza. Ambițios din cale afară, încerca să se țină după mine, care mă aflam într-un Ford Ka de 1.2 l pe benzină, dar fără prea mult succes. Un aspect pe care el în mod evident nu îl știa era că sistemul lui de tracțiune integrală plus cele cinci plastice negre nu aveau decât un efect negativ asupra dinamicii. Ar fi fost eficiente dacă ne aflam pe o probă specială de macadam, nicidecum pe asfalt. Și totuși, cineva și-a cumpărat așa ceva și a plătit cu câteva mii de euro mai mult decât versiunea cu tracțiune față. Mai important, cineva din concernul Fiat a gândit și a produs un asemenea model, pe care îl vei folosi probabil doar o dată pe an și asta în cazul în care vei avea și pneurile necesare. Fără îndoială, alura de SUV vinde, fie că este aplicată unui model de clasă mică sau unui monovolum, din rațiuni ce probabil țin mai mult de latura emoțională decât de cea pragmatică.2

Dacia a dat curs curentului SUV, dar nu în modul în care se așteapta întreaga presă auto lansând în cadrul Salonului Auto de la Barcelona o versiune nouă a lui Sandero. Trebuie să recunosc că, în proporție covârșitoare, audiența se aștepta să fie pusă față în față cu primul SUV din istoria Dacia. Acest lucru nu s-a întâmplat, în schimb ideea producătorului de la Mioveni de a încerca marea cu degetul, aplicând un tratament estetic și tehnic lui Sandero pare a fi o alegere mai potrivită în contextul financiar actual. Un model ca Stepway va demonstra cât de mult poate exploata Dacia dorința clienților de a conduce de la înălțime, într-un moment în care modelele produse la Mioveni generează în unele țări chiar și liste de așteptare. Mai mult optic decât tehnic Spoilerele redesenate, traversele longitudinale și terminația cromată pentru evacuare compun noua imagine de exterior, în timp ce partea tehnică nu a beneficat decât de o ușoară revizuire a suspensiei și a tratamentelor anti-corozive. Astfel, Stepway câștigă 20 de mm gardă la sol, suficient cât să îi ofere posibilitatea de a aborda unele trase mai îndrăzețe din afara drumurilor asfaltate.

Interiorul a beneficiat de cosmetizări de suprafață, concentrate în principal în zona fețelor de uși a consolei centrale, cu scopul de a adăuga o notă de originialitate unui interior recunoscut, în principal, pentru robustețe.Tracțiunea rămâne exclusiv pe roțile din față, iar motorizările, pentru moment, sunt două la număr (benzină de 1.6 și 90 CP și diesel 1.5 și 70 CP). Un sistem de tracțiune integrală ar fi fost de găsit în banca tehnologică Renault Nissan, probabil de la Kangoo 4×4, dar ar fi implicat atât modificări aduse platformei cât și costuri ridicate de producție. În condițiile în care s-a demonstrat, statistic, că doar 5% din posesorii de SUV-uri full size folosesc întregul potențial tehnic al mașinii, alegerea celor de la Dacia este cât se poate de logică. Aventură accesibilă Probabil că nici Stepway nu va fi de găsit pe vârfuri de munte, ci mai degrabă urcat pe bordurile din zonele comerciale, dar cât timp clienții sunt dispuși să plătească diferența de bani câștigul este reciproc. Cât despre latura financiară, reprezentanții Dacia nu au dat încă publicității prețurile estimative pentru Stepway, dar ne putem aștepta la un preț competitiv, luând în vedere costul pentru un Sandero standard. Cârcotașii vor considera noul Stepway mai degrabă ca o versiune de echipare decât un model de sine stătător și, parțial, au dreptate, dar Dacia are obiceiul de a combate criticile prin rezultate excelente de piață. Germanii au aflat asta pe pielea lor, iar Sandero Stepway poate deveni și el un alt episod dintr-un serial de succes.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top