Interviu cu directorul comercial Arval România, Sorin Costea
Nu ați ezitat niciun moment în a susține evenimentul organizat de AutoExpert Media, „BestElectric Car 2021“, dovedind încă o dată că Arval este un promotor al finanțării vehiculelor „verzi“. Cum îmbină finanțarea prin leasing operațional a mașinilor electrice măsurile de reducere a costurilor cu cele de scădere a amprentei de carbon?
Scopul principal al activității Arval este de a oferi întotdeauna cele mai bune produse și servicii clienților și de a ne asigura că suntem în permanență aliniați la ultimele tendințe globale – noutăți, insight-uri și conceptualizare strategică – pe scurt, Arval Beyond. În ceea ce privește segmentul de vehicule electrice, nu discutăm doar de obținerea celor mai bune oferte și integrarea lor directă în serviciile de leasing operațional. Astăzi, suntem în punctul în care putem oferi un proces întreg de optimizare a flotelor clienților și, desigur, unul dintre indicatorii-cheie de performanță de bază îl reprezintă reducerea costurilor de utilizare construite în jurul TCO-ului. Din start, un vehicul electric bifează mai multe căsuțe în aceasta listă; ca să enumerăm doar câteva, discutăm despre reducerea numărului de revizii și optimizarea mentenanței pe parcursul contractului. Faptul că un model electric se bazează pe cu totul alte principii de funcționare decât motorul tradițional cu combustie aduce de la sine un set de avantaje care nu doar că îmbunătățesc confortul pasagerilor și ținuta de drum, dar participă activ la îmbunătățirea mediului înconjurător prin reducerea amprentei de carbon și a riscului general de poluare la care sunt supuse motoarele tradiționale. Acest mix de beneficii stă la baza dezvoltării segmentului flotelor „verzi“, iar Arval va continua să susțină și să recomande adoptarea în masă a vehiculelor electrice în România.
Care este experiența Arval în administrarea flotelor de mașini electrice și hibride?
Atunci când discutăm despre administrarea flotelor electrice și hibride, luăm întotdeauna în calcul două direcții care se susțin reciproc. În primul rând, pe plan local Arval gestionează deja multiple tipuri de flote electrice adaptate nevoilor unor clienți care activează în diferite industrii. A doua rută este cea de suport/sprijin operațional și vine din partea corporate Arval (global). Pentru a putea avea întotdeauna cele mai bune soluții, ne-am putut baza, la rândul nostru, pe expertiza, consultanța și asistența oferită de colegii noștri. Combinând cele două direcții, avem capacitatea de a înțelege comportamentul vehiculelor electrice atât din punct de vedere operațional, cât și ca impact asupra costurilor companiei. Rezultatul justifică și argumentează o economie importantă în calculul TCO (Total Cost of Ownership) și, în mod cert, susține o tranziție imediată de la motorizările diesel la cele electrice/hibride.
Având experiența practică de a gestiona flote de vehicule electrice/hibride, Arval le oferă clienților săi tot suportul necesar acestei tranziții, astfel încât să existe o optimizare atât din punct de vedere operațional, cât și financiar.
Care ar fi motivele pentru care firmele ar trebui să aleagă vehiculele „verzi“ ca mijloc de
mobilitate urbană?
În cele mai multe cazuri, decizia de achiziție se bazează pe două verticale influențate de comportamentul consumatorului/clientului și status.
Într-o primă fază, discutăm despre nevoia de optimizare. Un manager de flote va lua mult mai rapid o decizie dacă aceasta are un beneficiu direct în TCO, costurile de utilizare zilnică sau în saving-urile trimestriale, anuale etc. Acesta este avantajul major al unei flote „verzi“ din punct de vedere operațional, fie că discutăm despre consumul redus în mediul urban, transportat ulterior într-o economie procentuală per annum, fie despre reducerea costurilor de servisare ale unui model hibrid/electric versus unul cu motorizare tradițională.
Al doilea aspect e unul uman/personal și ține de status. România este o piață în continuă dezvoltare, însă nivelul maturității în ceea ce privește vehiculele electrice e destul de redus. Astfel, vehiculele cu propulsie electrică sau hibridă încă reprezintă un element de valoare personală. Acest lucru nu ține doar de specificul nostru de consumatori, ci de felul în care construim procesul de achiziție. Dacă o mașină electrică are multiple beneficii în mediul în care activează o persoană și dacă acea persoană are și posibilitatea de a conduce un astfel de model, percepția este cât se poate de pozitivă și va influența procesul de achiziție. Mașinile electrice sunt cool și dacă ne raportăm la istoria țării, la elementele cu care am fost obișnuiți.
Dacă, în 1995, statusul unui individ sau al unei companii era subliniat de sedanurile produse
în Germania, astăzi e vorba mai degrabă de modelele electrice. Ne adaptăm timpurilor, iar azi,
adoptăm mult mai ușor trendurile generale, ceea ce ne oferă o doză de confort psihic.
Cum își pot rezolva companiile logistica pentru acest tip de mașini?
Nimic mai simplu! Clienții pot lăsa acest aspect în seama Arval. Consultanții noștri au la dispoziție o serie de propuneri menite să rezolve provocările legate de logistica gestionării unor astfel de vehicule. Împreună cu partenerii noștri, putem pune la dispoziție infrastructura necesară, precum și sesiuni specifice de training/pregătire pentru orice nevoie.
Dacă, de exemplu, un client are nevoie de 50 de vehicule, iar dintre acestea, doar câteva sunt
mașini electrice, care este soluția pe care o recomandați?
Experiența anterioară ne-a arătat că, în final, cea mai bună soluție este cea care îi oferă clientului cele mai ample beneficii. În cazul de mai sus însă, primul pas spre stabilirea unei soluții e să realizăm o analiză detaliată a nevoilor clientului și să îi oferim perspectiva noastră, ancorată în KPIs (Key Performance Indicators) măsurabili. Dacă în urma acestei analize clientul dorește să păstreze un procent mic de mașini electrice din cele 50 dorite, îi vom fi alături.
Privind din altă perspectivă, probabil cea mai bună acțiune pentru „early-adopters“ este să creeze în prima fază un mix între flota tradițională și una „verde“. Acest lucru ne permite să evidențiem, pe durata contractuală, avantajele vehiculelor electrice, urmând ca, la final, clientul să poată decide asupra următorilor pași.
Vedeți o îmbunătățire la nivel național din punctul de vedere al infrastructurii de alimentare?
Dacă până acum 2 ani acest segment era subdezvoltat, astăzi putem spune că ne aflăm pe un trend ascendent. Chiar dacă nu ne aflăm în zona unei infrastructuri dezvoltate la nivel național, putem observa că se depun eforturi constante în această direcție. Primul pas a fost deja făcut și a vizat zonele urbane, iar astăzi există deja peste 1000 de stații de încărcare în marile orașe.
Pentru a veni în ajutorul clienților, dar și al pieței în general, Arval a făcut deja pasul către o soluție completă, care include, în funcție de nevoile clientului, ofertarea mașinilor electrice împreună cu stațiile de încărcare. Astfel, dacă un client dorește, poate instala la sediul companiei puncte de încărcare pentru flotă.
Asigurarea unei infrastructuri de alimentare reprezintă cu siguranță următorul pas în dezvoltarea întregii industrii de vehicule electrice, iar Arval va rămâne unul dintre promotorii schimbării, deoarece considerăm că un viitor mai bun este cu adevărat „verde“.
(Articol publicat in revista AUTOEXPERT, luna mai 2021)