Aflăm lucruri noi despre Rolls-Royce Cullinan. Primul SUV al constructorului britanic și – cum susțin englezii – și cel mai luxos din lume – își arată stopurile înaintea prezentării oficiale care va avea loc pe 10 mai.
Compania a decis să renunțe la o fâșie de camuflaj pentru a arăta stopurile viitorului SUV la care a lucrat în ultimii doi ani.
Rolls-Royce a desfășurat o campanie intensă de promovare a mașinii sale cu gardă mare la sol, pornind în jurul lumii, în compania unei echipa National Geographic, care a imortalizat întreaga călătorie. 23 de clipuri au fost încărcate, până la această oră, pe profilul de YouTube al companiei.
Nu sunt multe informațiile dezvăluite în privința lui Cullinan, dar știm că va avea facilități de picnic, incluse în pachetul Viewing Suite, puse la dispoziție prin simpla apăsare a unui buton. Pachetul include două scaune îmbrăcate în piele și o masa de cocktail, care ies automat din partea inferioară a ușii portbagajului.
Rolls-Royce Cullinan va fi prezentat luna viitoare
Deși era de așteptat ca SUV-ul să primească platforma CLAR pe care este construit viitorul BMW X7, acesta a preluat structura din aluminiu Architecture of Luxury, care stă la baza noii limuzine Phantom și pe care vor fi construite toate modelele viitoare ale companiei. De la Phantom a preluat și partea frontală cu grila masivă flancată de faruri dreptunghiulare înguste și portierele care se deschid în direcții opuse.
Cullinan va fi pus în mișcare de un motor V12 de 6.75 de litri, care dezvoltă 563 de cai putere și un cuplu de 900 Nm, expediate către toate cele patru roți prin intermediul unei transmii automate cu opt rapoarte. Documentarele realizate de National Geographic relevă faptul că SUV-ul Rolls-Royce nu va fi doar un palat pe roți, ci și un vehicul foarte capabil în afara asfaltului.
Bentley Bentayga îl așteaptă pe Cullinan în arena SUV-urilor ultra-luxoase. Rolls-Royce va transmite live ceremonia de prezentare a primului său SUV pe 10 mai.