Așa va arăta impozitul auto în 2012?

În ultima vreme face o vâlvă deosebită o propunere de modificare a Codului Fiscal înaintată Senatului încă din toamna anului 2010 care se referă la mărirea impozitului pe autovehicule faţă de cel actual, noua valoare a impozitului urmând a fi determinată de valoarea de piaţă a modelului autovehiculului (inclusiv cu echipamentele suplimentare), cilindreea motorului şi gradul de poluare cu noxe.

Pentru determinarea valorii de piaţă Ministerul Finanţelor ar trebui să întocmească un catalog de preţuri pentru toate autovehiculele existente în ţară  care să cuprindă toate  modelele mărcilor, cu gradele de echipare diferite. Noul impozit ar trebui să ţină seamă şi de cilindreea şi gradul de poluare al fiecărui motor ce echipează fiecare autovehicul. Impozitul ar urma să fie calculat plecând de la  valoarea de 0,75% din valoarea de piaţă stabilită în acest catalog, care se va înmulţi cu  un coeficient de capacitate cilindrică şi cu un coeficient de poluare al fiecărui motor în parte. Exemple:

Impozit autovehicule

Capacit. cil.motor
Impozit 2010
Impozit 2011

1000 cmc
7×5=35
8×5=40 lei

<1200 cmc
7×6=42 lei
8×6=48 lei

1201-1400 cmc
7×7=49 lei
8×7=56 lei

1401-1600
7×8=56 lei
8×8=64 lei

1601-1800
135 lei
162 lei

1801-2000
150 lei
180 lei

2001-2200
330 lei
 792 lei

2201-2400
360 lei
864 lei

2401-2600
390 lei
936 lei

2601-2800
840 lei
2016 lei

2801-3000
900 lei
2160 lei

>3001
1920 lei
4640 lei

Autobuze,microbuze
20 lei/200cmc
24 lei/200cmc

Alte autovehicule<12 t
25 lei/200 cmc
30 lei/200 cmc

-La motoarele sub 1600 cmc, Euro 4, taxa de 0,75% se va înmulţi cu un coeficient egal cu 1. Astfel, dacă pentru un autovehicul cu motor de 1000 cmc (Toyota Aygo, C1 sau P 107), cu valoarea de piaţă de 13.950 euro, în anul 2010 se plătea un impozit de 35 lei, iar în 2011 se plăteşte 40 lei, prin modificarea propusă, în funcţie de valoarea de piaţă a maşinii, impozitul va putea ajunge la 131 lei (de 3,5 ori mai mult).

Dacă pentru un autoturism Logan de 1,4 l, la valoarea de piaţă de 6.500 euro, se plătea un impozit de 49 lei în 2010 şi 56 lei în 2011, prin modificarea propusă impozitul va putea creşte la 61 lei.
Creşteri mult mai mari ale impozitului vor fi stabilite la motoarele de cilindree mai mare astfel:

-La motoarele peste 1600 cmc, taxa de 0,75% se va înmulţi cu un coeficient mai mare de 1. Pentru motoarele cu cilindree situată între 1601-2000 cmc, Euro 4, taxa de 0,75% se va înmulţi cu un coeficient de cilindree de 2, la motoarele între 2001-2600 cmc se va înmulţi cu 4, la cele între 2601-3000 se va înmulţi cu 6, la cele între 3001-5000 cmc se va înmulţi cu 8, iar la cele peste 5001 cmc se va înmulţi cu un coeficient de cilindree de 10. Astfel, la un automobil BMW cu cilindree de 2 litri şi valoare de piaţă de 29.812 euro, pentru care se plărtea un impozit de 150 lei în 2010, şi de 180 lei în 2011, noul impozit va fi de 562 lei (deci va creşte de circa 3 ori faţă de cel actual).

Senatul a avizat favorabil această propunere legislativă cu toate că a existat avizul negativ al guvernului. Propunerea urmează a fi analizată în Camera Deputaţilor care va fi organ de decizie.
Propunerea are un scop bine definit: Să încurajeze deţinerea de autovehicule cu cilindree mici, ieftine, aşa cum sunt cele din producţia internă şi să descurajeze deţinerea de autovehicule scumpe, cu cilindree mari şi poluare mare.

După părerea noastră propunerea nu va fi aprobată. 

Primul argument ar fi faptul că atât deputaţii cât şi guvernanţii deţin maşini de puteri şi cilindree mari, cu nivel de poluare ridicat şi nu vor consimţi să plătească mai mult din buzunarul propriu. Dacă era vorba de scos ceva bani în plus din buzunarul populaţiei, propunerea ar fi fost aprobată de mult, dar majoritatea populaţiei deţine deja maşini maşini cu capacităţi cilindrice mici. 

Un alt argument şi impediment ar fi faptul că cei din Comisia Europeană sunt cu ochii pe noi de la taxa de înmatriculare (poluare) pe care au declarat-o ilegală. Acum, dacă se va aproba şi această propunere legislativă de calculare a noilor impozite în funcţie de valoarea maşinii şi gradul ei de poluare, ar rezulta că nivelul de poluare se va impozita şi el de două ori pentru fiecare autovehicul. Dar acest lucru a devenit deja ceva obişnuit în România şi nu mai supără pe nimeni,  căci noi plătim şi taxa de drum de două ori; odată prin taxa de drum aplicată la preţul combustibilului la pompe şi a doua oară prin plata rovinietei, care este tot taxă de drum. În plus mai avem şi o taxă în plus la intrarea pe autostradă. 

Un alt argument  care nu ar permite aplicarea noii măriri de impozite auto ar putea fi şi faptul că Ministerul Finanţelor ar trebui să întocmească un catalog de preţuri de vânzare prin identificarea fiecărui model de maşină şi fiecarui grad de echipare şi de poluare, ceace ar fi aproape imposibil din punct de vedere tehnic.Un astfel de catalog de preţuri a existat mai demult când pentru toate maşinile importate se plătea vamă la intrarea în ţară, dar odată cu intrarea în UE acest catalog nu a mai fost util fiind şi neactualizat. Chiar dacă ar reuşi să încropească la repezeală un catalog de preţuri actualizat pentru toate maşinile înmatriculate el ar fi incomplet şi impozitarea s-ar face tot după ureche şi nu după valoarea reală a autovehiculului. Dar să sperăm că guvernanţii şi deputaţii îşi cunosc bine propriile interese pentru a nu scoate bani suplimetari din buzunarele proprii. Sau vor gândi şi vor propune un alt sistem de impozitare convenabil lor.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top