Astăzi încep înscrierile pentru Rabla şi Rabla Plus. Ce bani se obţin

Începând de astăzi, persoanele fizice pot merge la producătorii validaţi în vederea îndeplinirii formalităţilor de înscriere, iar persoanele juridice pot depune dosare de acceptare la Administraţia Fondului pentru Mediu în vederea accesării programelor Rabla şi Rabla Plus.

Programul se derulează în perioada 4 iunie 2018 – 25 octombrie 2019, putând fi casate vehicule înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2011.

Bugetul aprobat pentru Programul Rabla Clasic 2019 este de peste 320 milioane lei, atât pentru finanţarea programului de anul acesta, cât şi pentru plata unor facturi emise în cadrul programului de anul trecut. Suma alocată în cadrul sesiunii de finanţare din anul 2019 este de 235 milioane lei, 200 milioane lei fiind repartizate pentru persoane fizice şi 35 milioane lei pentru persoane juridice, iar în cadrul Programului Rabla Plus, bugetul aprobat este de 93 milioane lei. Pentru sesiunea din acest an sunt alocate peste 75 milioane lei, din care peste 15 milioane lei pentru persoane fizice şi 60 milioane lei pentru persoane juridice.

Cuantumul primei de casare pentru Programul “Rabla Clasic” este de 6.500 de lei pentru fiecare autovehicul uzat, mai vechi de opt ani, dat spre casare şi se acordă pentru achiziţionarea unui autovehicul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g de CO2/km, în regim de funcţionare mixt (maximum 140 g CO2/km conform standardului WLTP).

De asemenea, la prima de casare se poate adăuga un ecobonus de 1.000 lei în cazul achiziţionării unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 96 g de CO2/km (maximum 105 g CO2/km conform standardului WLTP) şi/sau un ecobonus de 1.700 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie hibrid.

 

Ciește articolul integral pe www.floteauto.ro

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top