Aston Martin a găsit parola de acces în segmentul SUV-urilor. Și nu este DBX, așa cum se numește conceptul SUV prezentat de companie. Ci este Varekai.
Aston Martin Varekai va ajunge pe piață în 2019 și se va alinia nomenclaturii care include denumiri ca Vantage, Vanquish și Vulcano. Denumirea a fost folosită deja pentru o producție a companiei Cirque de Soleil și este derivată dintr-un cuvânt din limba rromani, care înseamnă “oriunde”. Este, evident, o aluzie la capacitatea SUV-ului de a face față oricărui tip de suprafață.
CEO-ul companiei Andy Palmer spune că a cerut acest proiect chiar din a patra zi de la numirea sa în conducerea Aston Martin. “Mesajul meu a fost simplu: dacă vreți ca Aston Martin să supraviețuiască, trebuie să construiască un SUV.”
SUV-ul Aston Martin Varekai va prelua elemente de la alte modele Aston Martin, cum ar fi grila radiatorului și silueta aerodinamică. Versiunea de serie va veni, cu siguranță, cu patru uși, în locul celor două ale conceptului, iar linia acoperișului va fi mai înaltă. Conceptul era electric, dar mașina de serie va oferi mai multe opțiuni.
Unități twin-turbo se vor regăsi în gama care va include și motoarele V8 și V12 derivate din unități AMG. Alături de acestea, își vor face apariția, cu siguranță, și versiuni electrificate, printre care un model hibrid și unul electric, dar nu și un plug-in hybrid. Contrar celor de la Porsche și Bentley, Palmer nu crede că o versiune PHEV este suficient de premium.
Cei de la Aston Martin vor să cucerească o clientelă specială cu noul Varekai, după ce statisticile au arătat că 3.500 dintre cele 70.000 de mașini vândute de companie au fost achiziționate de femei.