Test drive Audi A4 2.0 TDI/143 CP

Audi A4 2.0 TDI

Noul Audi A4 nu se doreşte a fi o revoluţie după generaţia precedentă, însă paşii făcuţi sunt în direcţia corectă. În test, cea mai populară versiune, 2.0 TDI 143 CP.

  • Calitate de top a interiorului
  • tren de rulare echilibrat
  • motor diesel foarte eficient
  • Timoneria cutiei de viteze putea fi mai precisa
  • echipare standard modesta

Un model precum A4 nu mai are nevoie de nicio introducere în scenă, prezenţa într-un număr mare pe stradă confirmând atracţia pe care o exercită în jur. Cei mai cârcotaşi dintre cârcotaşi pot spune că în ultima perioadă, cu fiecare nou produs lansat, Audi nu aduce schimbări radicale, ci doar îmbunătăţiri evidente. Îi lipseşte spectacolul, însă acest lucru nu mai este de mult soluţia câştigătoare. Noul A4 nu se abate de la tendinţele mărcii, fiind genul de maşină low profile.

Nu toată lumea vrea să epateze într-un Seria 3 roşu sau Clasa C alb, ca atare culoarea aleasă pentru lansarea noului A4 este o nuanţă de gri. Privit din faţă, infuzia de tehnologie se lasă descoperită în special la nivelul blocurilor optice, cu un uşor parfum high tech. În rest, aceleaşi linii care au scris istorie şi au umplut până la refuz garajele managerilor first-level.

Croit pe măsura ta

Cinstea afişată la exterior se regăseşte şi la nivelul habitaclului care abundă în nuanţe închise, asezonate pe alocuri cu inserţii satinate. Nu este un spectacol de culori, ci doar un interior gândit pentru tine şi nevoile tale. Ce rost are un spaţiu de depozitat în uşi pentru un pet de 2 litri, când nu ai un loc la îndemână pentru telefonul mobil sau monede? Ei bine, A4 oferă spaţii bine gândite şi atent poziţionate, astfel încât să reducă la minimum stresul de zi cu zi.

Echipat cu pachetul opţional S Line, interiorul abundă în elemente cu tuşe sportive, pornind de la volanul cu trei spiţe şi până la scaunele corect profilate şi îmbrăcate în material textil şi piele. Spaţiul interior precum şi layout-ul folosit la planşa de bord nu lasă loc la confuzii, cum se întâmplă la noul Seria 3. Poziţia de conducere surprinzător de joasă, volanul îmbrăcat într-un material plăcut atât vizual cât şi la atingere, dar şi ergonomia excelentă reuşesc să te acomodeze mai repede decât îţi imaginezi. În spate, trei pasageri pot calători confortabil pe distanţe medii şi lungi, iar portbagajul generos îl recomandă pentru călătorii şi mai lungi.

Bugetul familiei

Propulsorul nu face rabat de la regulă, cei 143 CP proveniţi dintr-un diesel de 2.0 litri fiind suficienţi pentru un traseu lipsit de griji. Silenţios la prima cheie, acesta păstrează tăcerea în interior chiar şi când acul turometrului indică 3.000 rpm. Această ultimă valoare la drum întins este destul de greu de atins mai mult de câteva secunde atunci când schimbi treptele. Astfel, în treapta a şasea, turometrul indică 1.800 rpm la 100 km/h şi 2.200 rpm la viteza de 130 km/h. Pe autostradă, majoritatea depăşirilor le-am făcut în treapta a cincea de viteză, când turometrul arată 2.200 rpm la 100 km/h şi 2.750 la 130 km/h. În cadrul acestor valori, direcţia este asistată excesiv şi devine foarte grea, un lucru care necesită obişnuinţă.

Pe traseul de test m-am bucurat şi de câteva viraje unde A4 a demonstrat că suspensia confortabilă nu este o pacoste pe o succesiune de curbe. Drumurile denivelate alături de curbele strânse mi-au dat mai multă încredere decât într-o maşină ceva mai rigidă, deoarece suspensia citeşte mai bine starea carosabilului, iar spatele nu tinde să părăsească trasa dictată de roţile faţă. În lipsa unei propulsii, A4 este un model care reuşeşte să fie pe placul clienţilor din România, fiind recunoscut apetitul acestora pentru modelele cu tracţiune faţă.

Un studiu arată că, printre cele mai importante decizii la cumpararea unei maşini, consumul de carburant ocupă o poziţie fruntaşă. Noul A4 2.0 TDI 143 CP este zgârcitul întruchipat, în timpul testului consumul mediu de carburant fiind în jurul valorii de 5 l/100 km, o valoare excelentă mai ales pentru aceste vremuri. Şi pentru că tot a venit vorba de vremuri tulburi, noul A4 este una dintre cele mai cinstite maşini conduse, care, dincolo de fiabilitate, confort şi prestanţă, îţi poate oferi acel echilibru mult râvnit indiferent de cursul euro sau ratingul de ţară. Ştie ce face şi le face bine!

Date tehnice: Audi
A4
Sasiu si caroserie
Motorizare 2.0 TDI
Nr. usi/locuri 4/5
Masa proprie/totala [kg] 1480/2030
Dimensiuni si capacitati
Lung/lat/inalt [mm] 4700/1825/1430
Ampatament
Volum portbagaj [l] 480 (960)
Motor si transmisie
Tip motor 2.0 TDI
Combustibil Motorina
Cilindree [cmc] 1968
Sistem alimentare common rail
Putere max. [kW(CP)/rpm] 105(143)/4200
Cuplu max. [Nm/rpm] 320/1750
Cutie de viteze Manuala/6
Performante si consum
Viteza maxima [km/h] 216
0-100 km/h [s] 9.2
Consum urban/extra/mixt 5.4/4/4.4
Emisii CO2 [g/km] 119

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top