Audi a confirmat lansarea mașinii autonome electrice Audi Aicon în 2021. Prezentat anul trecut la Salonul Auto de la Frankfurt, conceptul cu același nume va sta la baza modelului de serie. Aspectul său futurist a întors capete în toamna lui 2017, iar tehnologia cu care a fost dotat i-a pus pe gânduri pe rivali.
Patru motoare electrice, câte două pe fiecare dintre punți, îl propulsează pe Aicon, asigurându-i 348 de cai putere, în combinație cu o baterie ultra-performantă, garantând o autonomie între 700 și 800 de kilometri.
Cifrele ar putea fi și mai impresionante, pentru că tehnologia este în continuă dezvoltare. Aicon vine la scurt timp după ce Audi aniversează 50 de ani de existență.
Audi are de gând să vândă nu mai puțin de 800.000 de mașini electrice și cu propulsive plug-in hybrid până în 2025. Primul model al familiei electrice de la Ingolstadt va fi crossover-ul e-tron, care va fi lansat anul viitor.
La scurt timp, va ajunge pe piață e-tron Sportback, iar în 2020, vine un model performant, e-tron GT, dezvoltat de divizia Audi Sport. Audi va lansa apoi mașini electrice la foc automat, având pe listă nu mai puțin de 20. Până la mijlocul decceniului următor, Audi vrea ca fiecare model din portofoliul său să fie comercializat și în versiune electrică.
“Scopul nostru este să revoluționăm mobilitatea”, spune președintele Consiliului de Administrație de la Audi, Rupert Stadler. “Vrem să devenim producătorul auto numărul 1 printre producătorii premium și în ceea ce privește mobilitatea electrică.”
Multe dintre modelele electrificate cu cele patru cercuri ale mărcii vor folosi platforma Modular Electric Toolkit a grupului Volksawgen.