Audi e-tron ajunge în showroom-uri cu o întârziere de patru săptămâni

Noul Audi e-tron

S-a stricat de nou? Audi e-tron va ajunge în showroom-uri cu întârziere din cauza unei probleme de soft, a anunțat un reprezentant al companiei germane.

Primul SUV electric de la Audi, e-tron, întâmpină probleme înainte de a ajunge pe piață. Inginerii au decis să decaleze lansarea și să nu lase mașinile cu probleme să ajungă la clienți. Aceștia au nevoie de patru săptămâni pentru a elimina defecțiunea. Ziarul german Bild am Sonntag, citând surse din interior, anunță însă că întârzierea s-ar putea prelungi însă, cu câteva luni bune, pentru că modificările care se vor opera vor avea nevoie de aprobări oficiale.

Audi e-tron a fost prezentat luna trecută în cadrul unui eveniment care a avut loc la San Francisco, intrând astfel în lumea SUV-urilor premium electrice, acolo unde îl așteptau Jaguar I-Pace, Tesla Model X, noul Mercedes-BENZ EQC și unde va sosi, în curând, și BMW iX3.

Noul Audi e-tron

Tot Bild am Sonntag dezvăluie că Audi este în toiul renegocierilor cu LG Chem, furnizorul de baterii din Coreea de Sud, care vrea să crească prețuirle cu aproximativ 10%, pe fondul unei cereri tot mai mari venite din partea producătorilor auto. LG Chem este furnizor și pentru Grupul Volkswagen, dar și pentru Daimler.

e-tron nu are noroc. Și prezentarea sa oficială a fost amânată cu aproape o lună de zile, în urma arestării CEO-ului Rupert Stadler, în scandalul Dieselgate.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top