Audi a ales autostrăzile din vecinătatea orașului Munchen pentru a ne face cunoștință cu trei dintre cei mai noi membri ai familiei S. Pe rând, S6, S6 Avant și S7 au atins 250 km/h, dar lucrurile interesante nu s-au terminat aici.
- Calitate deosebita a interiorului
- ergonomie foarte buna
- suspensie echilibrata ideal
- Propulsorului ii lipseste personalitatea “acustica”
- feedback modest din partea directiei
În momentul de față Germania este practic singura țară în care îți poți cumpăra un Audi cu un motor V8 de 420 CP pe care sa îl poți folosi la maxim, în condiții legale. În teorie, o astfel de mașină nu are nici o relevanță în România în condițiile în care ai nevoie de aproximativ 6 secunde pentru a atinge viteza maximă adminisibilă pe autostradă. După aceste șase secunde orice impuls aplicat accelerației te aduce cu un pas mai aproape de predarea carnetului.
Sigur că ai putea spune că aceeași situație este valabilă și în Marea Britanie sau Franța și, totuși, mașinile de peste 400 CP se vând în continuare. Diferența dintre noi și ei este că Marea Britanie (sau orice altă țară civilizată) îți oferă posibilitatea să ieși pe circuit cu mașina ta, acolo unde nu sunt radare, treceri de pietoni sau borduri. La noi, în cel mai bun caz, poți să îți încerci norocul pe un circuit de karting, dar vă garantez că după trei ture devine ridicol să chinui o mașină de 400 CP în primele două trepte ale transmisiei. Puteți să mă credeți pe cuvânt.
Prin urmare, cum ar trebui să privesc eu un S7 maro, un S6 roșu și un S6 Avant albastru, toate cu 420 CP și plinul făcut ce așteaptă cuminți în parcarea aeroportului din Munchen?
Puțină istorie
Vechiul S6 avea sub capotă un motor de proveniență Lamborghini, un V10 aspirat de 5.2 l și 432 CP. De la distanță mașina arăta aproape la fel ca orice A6, iar, de aproape, arăta ca un A6 cu pachet S-Line. Vechiul S6 nu era perfect, dată fiind greutatea foarte mare pe puntea față, dar, în mâinile potrivite, putea pune la respect mulți membri ai categoriei super-car. În ziua de azi, ideea unui sedan cu un astfel de motor, fie el și unul din familia S nu mai poate fi considerată fezabilă. Puteți da vina pe politică, Green Peace sau încălzirea globală, dar acestea sunt vremurile în care trăim. Drept răspuns Audi a lansat odată cu noile S6 și S7 un V8 TFSI nou-nouț de 4 l și 420 CP.
Primul lucru bizar este că vorbim despre o putere mai mică în comparație cu vechiul model, un lucru ce se întâmplă rar sau deloc într-o industrie auto ce a devenit obsedată de cifre. Asta înseamnă că Audi are mare încredere în noul motor, mai ales că nu ar fi fost deloc dificil să îl ofere într-o versiune ceva mai potentă. Din punct de vedere tehnic nemții au de ce să se laude cu noua lor realizare: 550 Nm/1.400 rpm, două turbine twin-scroll fiecare pentru câte un banc de patru cilindri plus un sistem de dezactivare ce îți permite să rulezi cu jumătate din numărul cilindrilor. Acest sistem de dezactivare a cilindrilor a fost propus recent și de AMG și funcționează atunci când mașina nu se află în accelerație și menține o viteză de croazieră. Trecerea în modul V8 are loc aproape fără ca șoferul să realizeze, similar intervenției sistemului start/stop la semafor.
Efectul supraalimentării este evident încă de la turații la care vechiul V10 abia se dezmorțea, de unde și sprintul până 100 km/h în doar 4.6 secunde și consumul cu 25% mai mic în comparație cu generația precedentă. Odată cu pierderea a doi cilindri Audi a neutralizat o mare parte din coloana sonoră generată de motor, iar asta nu intră chiar în categoria elementelor pozitive. Cu toate că sunt conștient că, la acest nivel de preț, nimeni nu vrea o evacuare gălăgioasă și obositoare la drum lung, ar fi fost plăcut un sound ceva mai antrenant măcar pe retrogrădările agresive.
Această tendință de a introduce manierele în repertoriul sedanurile de clasă S este vizibil și în modul în care se conduce trio-ul S6/S6 avant și S7. Cu toate că nu poți contesta sprintul de 4.6 secunde până 100 km/h sau ritmul amețitor în care transmisia S-Tronic aleargă efectiv printre trepte, lipsește acel dramatism pe care îl aștepți din partea a 420 CP. Aici un rol important îl are și tracțiunea integrală quattro ce are grijă ca puterea să ajungă la asflat fără nici o rupere de aderență sesizabilă. Bifează și diferențialul spate sport ce transferă puterea între cele două roți și lucrurile devin cu atât mai eficiente.
Chiar și atunci când intervin în ecuație virajele totul se întâmplă atât de liniar, precis și chirurgical încât singura modalitate de a realiza că în ultimul viraj puteai să rămâi de două ori fără carnet este să rogi pasagerul să stea cu ochii pe vitezometru. Suspensia sport completează acest peisaj echilibrat cu un comportament foarte permisiv inclusiv pe setarea ei cea mai agresivă și pe fondul jantelor opționale pe 20“.
Pentru mulți clienți, marea lor majoritate din State, acolo unde S6 se va vinde cel mai bine, această serenitate este un motiv suficient să scoată peste 70.000 de euro din buzunar. Pentru cei care vor ceva mai multă implicare, Audi S6 este parcă prea bun, prea eficient, prea rece. Pentru ei, Audi va construi un nou RS6.
Date tehnice: | Audi S7 Sportback |
---|---|
Sasiu si caroserie | |
Motorizare | 4.0 TFSI |
Nr. usi/locuri | 5/5 |
Masa proprie/totala [kg] | 1945/2555 |
Dimensiuni si capacitati | |
Lung/lat/inalt [mm] | 4980/1910/1410 |
Ampatament | |
Volum portbagaj [l] | 535 (1390) |
Motor si transmisie | |
Tip motor | 4.0 TFSI |
Combustibil | Benzina |
Cilindree [cmc] | 3993 |
Sistem alimentare | injectie directa+turbo |
Putere max. [kW(CP)/rpm] | 309(420)/6400 |
Cuplu max. [Nm/rpm] | 550/1400 |
Cutie de viteze | Automata/8 |
Performante si consum | |
Viteza maxima [km/h] | 250 |
0-100 km/h [s] | 4.9 |
Consum urban/extra/mixt | 10.8/6.6/9.7 |
Emisii CO2 [g/km] | 225 |