BEI: Care e problema infrastructurii din România

Autostrada Târgu Neamţ-Iaşi va costa 1,2 miliarde de euro

În România nu există o problemă de finanțare a infrastructurii, mai degrabă o lipsă de proiecte publice viabile bine planificat, potrivit Băncii Europene de Investiții (BEI).

Declarația îi aparține lui Andrew McDowell, vicepreședintele Băncii Europene de Investiții (BEI), care spune că “este evident că există lacune în rețelele de infrastructură publică existente, în special în drumuri și calea ferată. Aceste lacune nu sunt legate de o finanțare insuficientă, dar necesită o prioritizare transparentă a proiectelor de infrastructură publică, ghidată de o viziune strategică pe termen lung care vizează îmbunătățirea cu adevărat a infrastructurii țării și a condițiilor de viață ale populației într-un mod durabil — dincolo de ciclurile politice.”

“Alți factori importanți includ dezvoltarea capacității de planificare și implementare a proiectelor, precum și un control eficient al fraudei și corupției,” conchide McDowell.

Potrivit aceleiași surse, programul de împrumut al BEI pentru România până în 2020 este ambițios și include un împrumut de un miliard de euro ce privește strict un program structural acordat României pentru cofinanțarea proiectelor prioritare finanțate de UE în sectorul transporturilor.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

McLaren fuziune Forseven AutoExpert.ro

McLaren a fuzionat cu start-upul Forseven

CYVN Holdings a finalizat fuziunea dintre McLaren Automotive și start-upul britanic de lux Forseven, în cadrul unui nou grup, McLaren Group Holdings.

Jante OZ Racing Rally Legend AutoExpert.ro

OZ Racing lansează jantele Rally Legend

Rally Legend este un nou model de jante de la producătorul italian OZ Racing. Acestea sunt destinate, în principal, off-roadului. Jantele au