Bentley Bentayga facelift: informații și fotografii oficiale

Bentley a prezentat oficial versiunea cu facelift a SUV-ului Bentayga. Noul model se prezintă cu o serie de modificări estetice și motorizare V8 de 550 CP.

Bentley a adus un refresh modelului său SUV. Bentayga este unul dintre cele mai de succes modele produse de constructorul britanic, trecând recent de 20.000 de unități.

Pentru a menține modelul proaspăt, Bentley a operat o serie de modificări estetice la exterior: grila radiatorului are o dimensiune diferită și a fost repoziționată, iar spoilerele au fost redesenate. Ștergătoarele au acum brațe încălzite și duze amplasate direct pe brațele acestora.

Bentayga facelift mai primește jante de 22 inch cu design nou și două noi culori pentru caroserie.

Interiorul a fost și el împrospătat prin adăugarea unui display central cu o diagonală de 10.9 inch, iar forma gurilor de ventilație a fost modificată. Sistemul infotainment permite acum conectarea wireless pentru Apple Car Play.

Scaunele sunt noi, iar spațiul pentru pasagerii din spate a crescut. Cei din spate au acum la dispoziție și o tabletă prin care pot controla sistemele mașinii.

În ceea ce privește motorizarea, Bentley Bentayga facelift va fi disponibil pentru început exclusiv cu propulsorul V8 biturbo de 4.0 litri. Acesta dezvoltă 550 CP și 770 Nm. Este asociat cu o cutie de viteze automată cu opt trepte. Bentayga V8 poate accelera de la 0 la 100 km/orăî n 4.5 secunde, iar viteza maximă este de 290 km/oră.

Ulterior vor fi adăugate în gamă și versiunile cu motor W12 și plug-in Hybrid.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Nikola Motor

Nikola, aproape de faliment

Despărțirea de Iveco, cu care avea un parteneriat, pare să fi fost doar un pas în declinul Nikola Corporation. Acum, producătorul de

Scroll to Top