Bentley Bentayga Hybrid facelift: 50 km autonomie în mod electric

Bentley a prezentat oficial versiunea cu facelift a modelului SUV Bentayga Hybrid. Modelul primește o serie de îmbunătățiri, iar sistemul hybrid promite o autonomie de 50 km în mod electric.

Bentayga a primit un facelift în vara anului trecut, luxosul SUV din gama Bentley primind o serie de îmbunătățiri la interior și modificări optice la exterior.

Faceliftul a fost aplicat acum și pentru versiune Bentayga Hybrid. Grila față are un design diferit fiind redimensionată. Blocurile optice au fost modificate, iar în spate stopurile au fost redesenate și repoziționate.

La interior, modelul primește un display central cu o diagonală de 10.9 inch, prize de ventilație cu design diferit și un volan nou. Sistemul infotainment permite conexiuni Apple CarPlay în sistem wireless, dar și Android Auto. Porturile de conexiune sunt acum USB-C.

Scaunele sunt noi, iar spațiul pentru pasagerii din spate a crescut. Cei din spate au acum la dispoziție și o tabletă prin care pot controla sistemele mașinii.

Modelul Bentley Bentayga Hybrid folosește însă același sistem hybrid ca și până acum. Sistemul este alcătuit din motor V6 de 3.0 litri și un motor electric pentru un total de 450 CP.

Motorul electric este alimentat de o baterie de 17.3 kWh, garantată pentru 8 ani de zile. Aceasta poate fi încărcată în 2 ore și 30 minute. Modelul poate parcurge 50 km în mod full electric.

Via Bentley

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top