Actuala generatie Bentley Continental GT, aflata pe fnal de cariera, primeste o ultima editie speciala, intitulata Galene Edition si semnata de Mulliner.
Inspirata de iahturile de lux, noua serie limitata se remarca prin nuantele stralucitoare Glacier White si Sequin Blue la exterior si inspirat de designul minimalist si impunator, dar si de materialele de lux ale yachturilor, la interior, Galene Edition by Mulliner imbina cele mai elegante detalii ale unui stil de viata ”oceanic” intr-o limuzina cabrio de lux.
Noul Continental GT Convertible este pus in miscare de motorul Bentley V8 biturbo, de 4,0 l, care dezvolta 507 CP si 660 Nm si are un soft-top retractabil elegant, cu patru straturi, care asigura pasagerilor acelasi confort si acelasi calm imperturbabil pe care il ofera si varianta coupe a modelului.
Designul exterior al noului Continental GT Convertible Galene Edition by Mulliner surprinde stralucirea irizata a apelor cristaline. Vopsita in nuanta imaculata Glacier White si cu un kit de caroserie la culoare, Galene Edition este personalizata de accente metalice Sequin Blue pe caroseria inferioara – un detaliu atemporal si un simbol elegant al vietii acvatice. Soft-topul albastru inchis, alaturi de jantele de 21 de inci, completeaza semnatura Mulliner pe Galene Edition.
Interiorul Continental GT Convertible Galene Edition aduce un omagiu opulentei clasice, incorporand cele mai luxoase materiale prelucrate manual si detalii pline de rafinament intalnite atat la yachturi, cat si in interiorul limuzinelor Bentley.
Scaunele sunt tapitate cu piele Linen si Portland, cusuta cu tigheluri incrucisate Camel, iar portierele sunt captusite cu tesaturi Linen, Portland si Brunel. Pieile Linen si Portland, cu tigheluri Camel, imbraca si tabloul de bord, consola centrala si cotierele, in timp ce volanul este invelit in piele Linen si alcantara Brunel, cu un accent Camel in dreptul orei 12.00. Broderia detaliata de pe tetiere este realizata tot cu Camel, iar caseta de depozitare Glacier White este captusita, in stilul unic Mulliner, cu alcantara Brunel.
Finisajul exterior, Glacier White, este reluat la interior, prin caseta de depozitare si prin panoul de bord, care poate fi personalizat, la comanda, cu o ilustratie unica a unui yacht de lux, pictata manual de Jaume Vilardell si pozitionata alaturi de inscriptia Mulliner. Finisajul de la exterior se regaseste si pe rama ceasului Galene Edition, creand un interior luminos si plin de rafinament.
Mulliner a creat un nou finisaj exclusivist – Pinstripe Walnut – special pentru Galene Edition. Aceasta suprafata distinctiva este utilizata in varianta cu pori deschisi, pentru un aspect mai natural si mai autentic, ornand panoul de bord si consola centrala.
O insertie Pinstripe Walnut confera o nota eleganta si placutelor iluminate de pe pragurile laterale ale Galene Edition. Finisajul este utilizat si in portbagaj, completand designul armonios al seriei Mulliner, limitata la doar 30 de exemplare in intreaga lume.