Bentley Flying Spur, cea mai dinamică limuzină de serie din istoria companiei britanice, primește o nouă versiune sportivă cu motor V8.
Botezat Beluga, noul model atinge o viteză maximă de 295 km/h şi accelerează de la 0 la 100 km/h în doar 5,2 secunde, totul graţie modernului V8 bi-turbo de 4 litri şi 507 CP. Resurse de top exploatate cu “mănuşi de catifea” grație unui eficient sistem de tracţiune integrală şi a transmisiei automate cu opt trepte revizuită.
Designul împleteşte în mod reuşit eleganţa şi luxul tipice Bentley cu noile proporţii sportive bine definite şi agresivitatea subtilă, amplificată de alura de coupe, cu o luneta foarte înclinată şi montanţi C mult mai fini. La impresia artistică contribuie şi jantele de 20 inch ‘Black and Bright’ și noua grilă mai impunătoare, toate finisate în negru mat.
La interior, Bentley Flying Spur Beluga își răsfață pasagerii cu ornamente piano black din lemn natur, cusături constrastante de culoare roșie pentru tapițeria din piele și volan.
Primele exemplare vor ajunge la clienți în septembrie, listele de comenzi fiind deschise încă de luna acesta.