Hypermarketurile din România v-ar putea oferi un motiv în plus de a le călca pragul zi de zi: benzina ieftina. Potrivit Digi24, autoritățile iau în calcul susținerea înfințării de stații de distribuție a carburanților, sub apanajul direct al marilor centre comerciale.
„Dacă e mai uşor să înfiinţezi o benzinărie, dacă autorizaţiile se iau mai uşor, va creşte concurenţa între benzinării. Ne uităm la o serie de state membre în Uniune unde chiar marile lanţuri de retail vând şi combustibili”, explică Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Un model de urmat este Franța. În Hexagon, benzinăriile din curtea hypermarketurilor comercializează puțin sub 47% din carburanţii consumaţi la nivel naţional, scrie Digi24.
Revenind în țara noastră, Guvernul urmează să modifice şi costurile de depozitare şi de comercializare en gros a carburanţilor. măsură ce se va traduce prin simplificarea procesului de reducere a prețului benzinei. Noile reguli ar putea fi aplicate chiar de anul viitor.