eMAG s-a pregătit serios pentru Black Friday 2018, care va avea loc în acest an pe 16 noiembrie: compania va folosi noul său depozit, cel mai mare din sud-estul Europei, iar curierii vor avea program prelungit pentru ca toate comenzile să fie livrate până la 28 noiembrie.
În urmă cu un an, creșterea comenzilor de Black Friday a depășit așteptările și a confirmat succesul evenimentului de o zi, în care 85% dintre produse au avut cel mai mic preț din tot anul. Anul acesta, eMAG se așteaptă ca valoarea totală a comenzilor să se ridice la 400 de milioane de lei.
În 2018, eMAG a investit 2,5 de milioane de euro în servere, servicii de hosting și cloud pentru a păstra experiența de utilizare a site-ului în ziua cu cel mai mare trafic din an.
Logistica Black Friday din acest an este susținută și de noul depozit destinat produselor voluminoase, construit într-un timp record, de doar 11 luni. Cu o suprafață de 126.000 de metri pătrați (cât 20 de terenuri de fotbal) și o capacitate de 2 milioane de produse voluminoase mari și medii, noul spațiu este cel mai mare depozit din Sud-Estul Europei. Depozitul are 100 de porți de încărcare și a fost construit de către compania românească Bau Construct.
În acest an, în oferta eMAG vor fi incluse 50.000 de televizoare, 76.000 de smartphone-uri, 20.000 de laptopuri, 21.000 de frigidere, 15.000 de mașini de spălat, 165.000 de electrocasnice mici, 235.000 de produse fashion, 100.000 de parfumuri și cosmetice, 300.000 de jocuri și jucării, 190.000 de anvelope, 300.000 de produse pentru casă și grădină și 30.000 de articole și echipamente sportive.
Și în acest an vor fi disponibile la vânzare pe site-ul eMAG mașini și motociclete de la producători precum Honda, Aprilia, Mini, Skoda, Suzuki, BMW, Kawasaki, Piaggio, Ssang Yong, Triumph, Volvo și Ford. Cel mai scump exemplar pus la vânzare cu această ocazie va fi un BMW i8.