Deși nu a fost înrolat oficial în familia M Performance, 435i ne furnizează indicii prețioase legate de nivelul de performanță de care va dispune M4. Cum îi stă bine unui coupe sportiv, discuția a avut loc pe probele speciale ale Raliului Brașovului.
- Comportament dinamic demn de un veritabil GT
- ansamblu motor/transmisie setat ideal
- pozitie la volan bine studiata
- Sunetul evacuarii nu te incita
BMW are planuri mari de viitor, iar apariția cifrelor pare în nomenclatura bavarezilor doar primul pas spre o gamă care va număra nu mai puțin de 45 modele. În ritmul acesta, dealerii BMW nu au decât să investească în câteva etaje în plus pentru a acomoda inflația gamei producătorului german.
În fapt, noile cifre apărute în configuratorul BMW se plasează undeva la mijloc între o alegere impusă de departamentul de marketing și una logică, generată de modificările tehnice și optice impuse de trecerea de la caroseriile sedan la cele coupe. În cazul lui Seria 4 spre exemplu, singurul panou de caroserie preluat de la sedan, este capota, în rest mașina este mai joasă cu 16 mm, a câștigat 50 mm în ampatament, 45 mm la ecartamentul față și 80 mm la ecartamentul spate. Adunați, toți acești milimetri pun bazele modelului BMW cu cel mai jos centru de greutate la ora actuală și o distribuție ideală față/spate a greutății de 50/50. Din acest punct de vedere apariția cifrei 4 pare a fi justificată, în timp ce, pur estetic, aș fi preferat ceva mai multe elemente distinctive în partea din spate a mașinii, unde stopurile, cel puțin, seamănă prea mult cu cele folosite de Seria 3. Partea bună este că pachetul M reușește să adauge sarea și piperul care îi lipseau cu desăvârșire modelului 420d Luxury Line, testat de Radu acum jumătate de an, iar culoarea albastră a modelului poate fi considerată cireașa de pe tortul bavarez.
Litera M plasată pe aripile laterale, în zona decorațiunilor cu rol de evacuare a căldurii generate de frâne, reprezintă un ușor exces de zel pentru BMW, care, până acum, nu simțea nevoia să semnaleze atât de ostentativ prezența pachetului M. Lăsând acest aspect la o parte, trecem la interior unde gradul de rudenie cu Seria 3 este poate mai evident decât la nivel de exterior. Planșa de bord este identică, iar scaunele sport și volanul M pot fi comandate și pe un Seria 3 clasic, așa că nu e cazul să le trecem în categoria noutăți. Fețele portierelor au un desen diferit, generat în mare măsură de faptul că sunt considerabil mai lungi, iar bancheta are doar două locuri, ceva mai profilate comparativ cu Seria 3.
Noua configurație a banchetei este una cât se poate de reușită, iar spațiul pus la dispoziția pasagerilor este extrem de generos pentru un coupe. Din punctul meu de vedere, în cazul lui Seria 4, singurul minus de ordin practic generat de lipsa portierelor spate ține de acces, nicidecum de spațiu. Adaugă și portbagajul ce poate transporta 445 l și rezultă un coupe capabil să dubleze ca mașină de concediu, chiar și în configurația cu patru pasageri.
Cu latura practică bifată, rămâne de văzut ce efecte are indicativul 435i xDrive asupra comportamentului dinamic, un capitol important pentru un coupe, cu atât mai mult pentru unul care adăpostește sub capotă cel mai puternic motor din gama civilă Seria 4. Radiografia tehnică a lui 435i este cât se poate de relevantă pentru era modernă a producătorului bavarez, 6 în linie de 3 litri, supraalimentat cu turbină TwinScroll, transmisie automată cu 8 trepte și toate resursele ansamblului motor/tran-smisie direcționate de sistemul de tracțiune integrală xDrive.
Pe scurt, cele mai plăcute ingrediente din repertoriul BMW, toate sub aceleași acoperiș sub formă de coupe. Cu aceste premise pozitive, primul lucru pe care îl remarci este eficiența întregului ansamblu, în speță corelația ideală între motor și transmisie, indiferent că vorbim de modul Eco Pro sau Sport Plus. În cazul celui din urmă, pe care recunosc că am și insistat, am fost parțial surprins de modul complet relaxat în care 435i xDrive ajunge la viteze care se pot solda cu apariții negative în prim time. Dacă vechiul 335i avea o livrare ceva mai bruscă care te punea în temă relativ la viteza pe care o dezvoltai, noul 435i se remarcă mai mult prin eficiență și mai puțin prin efervescență.
În acest scenariu un factor decisiv îl reprezintă sistemul xDrive, care face totul să pară o adevărată joacă de copii, atât in linie dreaptă cât mai ales pe viraje. Alege trasa ideală, accelerează imediat după ce ataci apex-ul și totul se întâmplă cu un grad de siguranță care îți dă încredere să încerci viteze mai mari la intrare, respectiv să accelerezi mai devreme și mai hotărât la ieșire. Până te obișnuiești cu această eficiență chirurgicală te vei simți ca un actor static într-o piesă dominată de eficiența ansamblului tehnic, dar o dată ce prinzi curaj lucrurile devin intense. Cel puțin în modul Sport Plus, sistemul de control al tracțiunii permite o ușoară alunecare a punții spate, grație particularității sistemului xDrive de a favoriza puntea spate atunci când direcționează puterea.
În cazul în care îți place ideea de a contrabraca mai mult decât motricitatea exemplară generată de sistemul xDrive nu ai decât să economisești 2.604 euro și să nu bifezi tracțiunea integrală. Ca un bonus vei avea acces la o direcție ceva mai naturală, deoarece roțile față nu vor mai fi motoare, iar asta ajută întotdeauna feelingul oferit de volan. Întrebarea care mi-a rămas în minte după o zi și aproape 500 km la volanul acestei mașini a fost dacă am condus un coupe sportiv cu aptitudini de grand tourer, sau invers. Personal cred că este ultima variantă, cel puțin în această configurație cu tracțiune integrală.
Date tehnice: | BMW Seria 4 |
---|---|
Sasiu si caroserie | |
Motorizare | 435i |
Nr. usi/locuri | 2/4 |
Masa proprie/totala [kg] | 1590/2030 |
Dimensiuni si capacitati | |
Lung/lat/inalt [mm] | 4640/1825/1390 |
Ampatament | |
Volum portbagaj [l] | 445 () |
Motor si transmisie | |
Tip motor | 435i |
Combustibil | Benzina |
Cilindree [cmc] | 2979 |
Sistem alimentare | injectie directa+turbo |
Putere max. [kW(CP)/rpm] | 225(306)/5800 |
Cuplu max. [Nm/rpm] | 400/1200 |
Cutie de viteze | Automata/8 |
Performante si consum | |
Viteza maxima [km/h] | 250 |
0-100 km/h [s] | 4.9 |
Consum urban/extra/mixt | 10.8/5.8/7.6 |
Emisii CO2 [g/km] | 178 |