Un BMW 740i E38 nou-nouț scos din nou la licitație pe ebay: cumpărătorul care a licitat 120.050 euro s-a dovedit în final neserios și nu a plătit așa că proprietarul l-a scos din nou la licitație. Acum pornește de la 55.000 euro.
Un polonez din orașul Gogolin a cumpărat un BMW 740i E38 nou nouț cu doar 255 km la bord de la o doamnă din Germania care nu s-a putut bucura de el din cauză că s-a îmbolnăvit și a fost nevoită să îl vândă.
Doamna l-a cumpărat în septembrie 1997 de la dealerul BMW Hernleben din Bayreuth și am dedus că a stat în Germania până în 2006 deoarece avea verificările TUV din anii 2000, 2002, 2004 și 2006.
Nu știm cu cât l-a cumpărat polonezul dar cert este că aceasta a avut foarte mare grijă de el protejându-l într-o capsulă de aer recirculat. Polonezul l-a achiziționat cu 240 km la bord și nu a mai parcurs decât 15 km, mașina având în total doar 255 km.
Totul despre BMW 740i E38 pus la licitație
Interesul pe ebay a fost enorm, înregistrându-se nu mai puțin de 132 licitații. Cu 2 zile înainte de terminarea licitației, prețul crescuse la 132.000 euro dar apoi unii s-au retras iar în final s-a vândut cu 120.050 euro.
Prețul este de aproape două ori și jumătate mai mare decât costa mașina nouă în 1997 când era listată la echivalentul astăzi a 52.220 euro adică 102.310 DM la vremea respectivă.
Însă și pe ebay sunt cumpărători neserioși și câștigătorul licitației nu a plătit cei 120.050 euro astfel că proprietarul polonez a scos mașina din nou la licitație.
Cum se întâmplă de multe ori pe ebay, există și grupuri de prieteni care fac glume proaste licitând între ei pentru amuzament. Probabil că un astfel de fenomen s-a înregistrat și acum pentru că doar așa se explică cele nu mai puțin de 132 licitații în timp ce acum, la a doua listare, nu există încă niciun ofertant.
De data aceasta interesul este mult mai scăzut. Cu doar o zi și jumătate înainte de încheierea licitației nu este niciun ofertant. Prețul lictației pornește acum de la 55.000 euro. Cine dorește să o cumpere pe loc fără a mai aștepta finalul licitației trebuie să achite 120.000 euro.