Supercarul BMW i8 a ieșit oficial din producție după 20.500 exemplare fabricate. Constructorul german nu are planuri pentru un succesor.
BMW a anunțat oficial în luna martie că modelul plug-in hybrid i8 va ieși oficial din producție. Lansat în 2014, BMW i8 a făcut parte din noul val de modelele electrificate. În cei șase ani de producție, BMW a asamblat 20.500 de exemplare ale modelului i8 și i8 Roadster.
Producția ar fi trebuit să ia sfârșit în luna aprilie, dar pandemia de coronavirus a dus la suspendarea activităților la uzina de la Leipzig, iar termenul pentru livrarea ultimelor exemplare BMW i8 a fost prelungit.
După reluarea producției la Leipzig, ultimul exemplar BMW i8 a ieșit de pe linia de asamblare. Acesta este un exemplar i8 Roadster vopsit în Portimao Blue. Este singurul exemplar vopsit în această nuanță de culoare.