În ciuda faptului că Statele Unite sunt baza unor giganți auto precum General Motors sau Ford, producătorul european BMW este cel mai mare exportator de automobile.
BMW Group conduce, pentru al șaptelea an consecutiv, clasamentul american al exportatorilor de automobile. Impresionanta uzină din Spartanburg, Carolina de Sud, a exportat anul trecut 218.820 de mașini cu o valoare de 8,9 miliarde de dolari.
În uzina sa din Spartanburg, BMW a produs în 2020 un total de 361.365 vehicule, nu mai puțin de 218.000 dintre acestea fiind asamblate în a doua jumătate a anului. Astfel a fost stabilit un un nou record de producție semestrială pentru această fabrică.
„Revendicarea primului loc în clasamentul exporturilor de automobile din SUA este rezultatul direct al angajamentului și dedicării echipei de la uzina din Spartanburg într-un an foarte dificil. În ciuda condițiilor grele create de pandemie, uzina a reușit să stabilească un nou record de producție în a doua jumătate a anului. Acest lucru nu doar demonstrează atractivitatea produselor noastre, ci și flexibilitatea excepțională și capacitățile remarcabile de performanță ale rețelei noastre de producție”, a declarat Milan Nedeljković, membru al Consiliului de administrație al BMW AG responsabil cu producția.
Uzina BMW din Spartanburg exportă către China și Rusia
Principalele cinci țări către care au fost exportate mașinile de la uzina BMW din Spartanburg sunt China (23,3% din volumul exporturilor), Germania (12,9%), Coreea de Sud (7,8%), Canada (6%) și Rusia (5,3%). Vehiculele sunt exportate prin portul Charleston (peste 189.000 de unități) și prin alte cinci porturi din sud-estul SUA. Peste 13.000 de vehicule au fost exportate pe calea ferată, iar restul prin transport rutier.
– Josef Reiter, BMW România: „Ne vom majora cota de piață în 2021”
Uzina din SUA a bavarezilor se mândrește și cu faptul că au fost stabilite recorduri de producție pentru variantele plug-in hibrid ale celor mai populare două modele produse aici: X3 xDrive30e și X5 xDrive45e. Acestea au fost asamblate în 23.000 și, respectiv, 24.000 de unități reprezentând circa 13% din producția totală a uzinei. Tot la Spartanburg germanii de la BMW produc, din 2015, și baterii pentru vehicule electrificate.
– BMW M5 CS devine cel mai puternic model din gama constructorului german
– BMWPhotoCamp: arta fotografiei auto și cele mai noi modele bavareze