BMW Neue Klasse X este un concept-car care prefigurează primul SUV al viitoarei familii a bavarezilor. Modelul promite să ducă la un nou nivel plăcerea de a conduce.
Dacă vrei să afli totul legat de viitoarele modele BMW Neue Klasse, apasă aici. Nu mai insist asupra viitoarei linii, ci îți spun că bavarezii au prezentat al doilea concept care prefigurează un viitor membru al acestei familii. După sedan, a sosit rândul SUV-ului, sau SAV-ului, așa cum îl numește BMW. Adică Sport Activity Vehicle.
Ce promite BMW Neue Klasse X?
Să aducă un nou tip de control al sistemului de propulsie și șasiului. Acesta se va baza pe un nou software, dezvoltat de BMW, și va asigura o experiență fluidă de conducere în orice circumstanțe. De aceste sarcini se vor ocupa două dintre cele patru computere de înaltă performanță.
Propulsia va fi asigurată de a șasea generație a tehnologiei BMW eDrive. Aceasta folosește celule rotunde pentru bateriile Li-ion, cu densitate volumetrică mai mare cu 20% decât cele prismatice. Arhitectura la 800 V va crește viteza de încărcare cu 30%. Astfel, în 10 minute la priză, bateria va primi suficient curent pentru 300 km. Per total, autonomia va fi mai mare cu până la 30% decât la actualele sisteme de propulsie.
Caroseria atent studiată aerodinamic promite o rezistență la înaintare mai mică cu 20% decât modelul echivalent din gama actuală BMW. În plus, va fi adoptată o generație nouă de anvelope, care, împreună cu sistemul de frânare dedicat, vor pune umărul la creșterea eficienței cu până la 25%.
La fel ca la sedanul prezentat anterior, un ecran lung, aflat la baza parbrizului, va fi secondat de un head-up display 3D. În funcție de tema aleasă, lumina ambientală și suprafețele textile din bord vor difuza anumite culori.
Zona inferioară a ușilor și consola centrală vor fi „căptușite” cu materiale de origine vegetală, fără țiței în componență. Vor fi folosite și plase de pescuit scoase din uz și alte materiale plastice maritime, turnate prin injecție, totalizând 30% din piesele interiorului. Pragurile și inserțiile din spoilere sunt produse din materiale reciclate. Vor fi utilizate multe „monomateriale”, pentru a putea fi ușor reciclate.
Uzina din Debrecen, care va produce familia Neue Klasse, va fi prima din lume care nu va utiliza deloc energie provenită din combustibili fosili.