Ca să cunoști un BMW 330d la adevărata lui valoare, este nevoie de peste 1.000 km rulați pe serpentine și pe autostradă și nu mai puțin de zece ore petrecute la bord. Se pare că am reușit această performață, iar kilometrajul afișat și virajele care mai poartă încă urmele de la anvelope îmi sunt martori!
- Lider in materie de performante dinamice pe segment
- consum excelent de carburant
- Latura practica modesta
- foarte putine dotari standard
BMW 330d a beneficiat în ultima vreme de o atenție sporită din partea presei, fiind prezent și testat de foarte multe publicații, multe dintre acestea având ca obiect secundar de activitate domeniul auto.
Însă, pentru a întelege un 330d x Drive trebuie să fi condus cel puțin câteva modele diesel cu puteri comparabile, care să ofere un raport incredibil performanțe/consum de carburant. Altfel, ești predispus exagerărilor și, Doamne ferește!, unor evenimente rutiere nu tocmai plăcute.
Costum sau jeanși?
Posesorul lui 330d X-Drive nu trebuie confundat cu „șoferul de bemveu“ pentru care sigla conteză mai mult decât performațele dinamice sau dotările. Cine își cumpără un sedan de clasă medie cum este 330d, care ajunge să coste cât un model entry-level din clasa mare, cu siguranta nu caută „x Drive“ pe capota portbagajului și este conștient că face o figură frumoasă doar în fața cunoscătorilor.
În rest, aceeași caroserie bine proporționată, care nu îți dă emoții când zărești un loc îngust de parcare și care se asortează de minune atât la un costum fin, cât și la o pereche de jeanși.
Sport-casual!
Dacă esti nehotărât cu ce să te îmbraci la volanul lui 330d, nu trebuie decât să deschizi portiera: scaune bine conturate, dispuse cât se poate de jos, consola scurtă și volanul sport. Totul a fost gândit pentru ca tu să te simți cel mai bine, fără a fi nevoit să apelezi la compromisuri.
Este o reteță știută dumnezeiește de către BMW și pe care o împărtășește în egală măsură fiecărui posesor. Nu cred că mai are rost să dezvolt subiecte precum ergonomia, vizibilitatea, antifonarea sau îmbinările materialelor. Este știut, toate sunt la cel mai ridicat nivel. Lipsa spațiilor de depozitat poate deveni totuși un inconvenient pe care nu-l conștientizezi decât după mulți km și cel puțin două doze de băutură care au nevoie de susținere.
Sport pe bani puțini
Actorul principal al acestei anduranțe scurte este nimeni altul decât propulsorul diesel 3.0 litri/245 CP ajutat de ultima generație a sistemului de tracțiune integrală – x Drive. Cea mai mare surpriză a evenimentului a venit de la cutia de viteze manuală cu șase trepte, perfect etajată atât pentru viteze de croazieră, cât și pentru un condus la limită.
Revenind la propulsor, acesta este tot ce ți-ai putea dori de la un sedan premium cu pretenții sportive, care să nu-ți bage prin consumul de carburant afacerea în faliment. Impresionează prin silențiozitatea la turații joase și prin sunetul fenomenal când turometrul depășește 3.000 rpm.
Cei 245 CP și cuplul de 580 Nm livrați se fac simțiți imediat de la 1.500 rpm și rămân la datorie până când turometrul atinge zona roșie. Chiar și în astfel de condiții, consumul mediu de carburant nu a depășit 8 l/100 km. Da, ați citit bine, oricât de tare ai merge cu un 330d, consumul mixt de carburant nu depășește cu mult limitele declarate de producător – 6.5 litri de motorină pentru 100 km parcurși.
Interesant este că toate aceste avantaje nu sunt penalizate, ca la alte modele echipate cu tracțiune integrală permanentă. Ultima generație de x Drive cu care vine 330d este mai bine gândită, limitând considerabil derapajele și adrenalina specifice mărcii bavareze. Chiar și pe carosabil alunecos este destul de greu să îl faci să fugă de spate, acesta păstrând cu sfințenie trasa impusă de la volan. Fără a exagera, pot spune că, din multe puncte de vedere, se poate considera cel puțin la fel de spectaculos ca faimosul 335i.
Prețul exclusivității
BMW 330d, echipat cu sistemul de tractiune integrală x Drive, nu este o mașină pentru oricine. Are un preț de pornire începând cu 47.368 euro cu toate taxele incluse, preț perfect justificat de performanțele dinamice fără egal și de aerul exclusivist pe care îl emană printre cunoscători.
Date tehnice: | BMW Seria 3 Sedan |
---|---|
Sasiu si caroserie | |
Motorizare | 330d |
Nr. usi/locuri | 4/5 |
Masa proprie/totala [kg] | 1635/2155 |
Dimensiuni si capacitati | |
Lung/lat/inalt [mm] | 4530/1802/1420 |
Ampatament | 2760 |
Volum portbagaj [l] | 460 (1550) |
Motor si transmisie | |
Tip motor | 330d |
Combustibil | Motorina |
Cilindree [cmc] | 2993 |
Sistem alimentare | common rail |
Putere max. [kW(CP)/rpm] | 180(245)/4000 |
Cuplu max. [Nm/rpm] | 520/1750 |
Cutie de viteze | Manuala/6 |
Performante si consum | |
Viteza maxima [km/h] | 250 |
0-100 km/h [s] | 5.9 |
Consum urban/extra/mixt | 8.3/5.5/6.5 |
Emisii CO2 [g/km] | 171 |