Bogdan Talaşman aborda Raliul Moldovei Moineşti din postura de lider al Cupei Dacia 2015. O serie de mici probleme l-au împiedicat să aibă evoluţia la care spera dar, cel mai important este că echipajul 85 păstrează şefia clasamentului cupei monomarcă, un obiectiv care părea greu de atins la începutul sezonului.
Bogdan Talaşman a trăit cu sufletul la gură zilele premergătoare Raliului Moldovei Moineşti 2015. Mulţumită partenerului principal Miras, Bogdan a reuşit pe ultima sută de metri să se prezinte la start în condiţii aproape optime. Totuşi, lipsa unui set nou de anvelope avea să-şi pună amprenta asupra evoluţiei pilotului din Buftea, dar şi asupra rezultatului final.
Pentru deplasarea din Moldova, Talaşman a mai avut de manageriat două situaţii de conjunctură. În primul rând a trebuit să se lupte cu un virus care l-a măcinat fizic pe toată durata competiţiei, iar în al doilea rând avea să ia startul la Bacău fără copilotul său, Andrei Mitraşcă, plecat în Statele Unite ale Americii pentru competiţia de viteză în coastă de la Pikes Peak. În situaţia dată, Bogdan Talaşman a apelat la suportul lui Radu Gurămultă, cei doi reeditând situaţia similară din sezonul 2014, de la Transilvania Rally, atunci când Mitraşcă se găsea tot în postura de concurent la Pikes Peak International Hill Climb.
Prima zi de concurs a fost începută în forţă de echipajul Talaşman/Gurămultă, cu o victorie la Cupa Dacia pe chiar speciala de debut a raliului. Totuşi, cei doi au concluzionat că nu merită să-şi asume în continuare riscurile de pe prima probă şi au lăsat ritmul mai moale, forţaţi în primul rând de calitatea destul de precară a anvelopelor cu care se alergase şi la Danube Delta Rally 2015. A fost momentul în care Bogdan a hotărât să facă un raliu inteligent, în care să nu forţeze inutil, iar obiectivul a devenit podiumul la Cupa Dacia.
Ziua de vineri s-a încheiat cu Superspeciala alergată pe circuitul de karting Speed Park din Bacău, acolo unde echipajul 85 a reuşit cel de-al doilea timp al cupei. Sâmbătă a fost o zi desfăşurată în condiţii din ce în ce mai dificile. Trei bucle tehnice şi destul de lungi aveau să completeze raliul, iar de la trecere la trecere automobilul de concurs a fost din ce în ce mai greu de controlat la limită. Aşa se face că la finalul raliului cei doi s-au clasat pe poziţia a patra în Cupa Dacia dar, mulţumită punctelor acumulate, au păstrat şefia clasamentului general provizoriu Cupa Dacia 2015. Urmează Transilvania Rally 2015, acolo unde Andrei va reveni în dreapta lui Bogdan, pentru o competiţie pe asfalt în care cei doi promit să-şi ia revanşa.
˝Cumva am fost pus în gardă de dinaintea Raliului Moldovei 2015 că nu pot să sper la foarte mult. Le mulţumesc foarte mult pe această cale partenerilor mei principali, Miras, pentru ajutorul deosebit care a permis prezenţa noastră la start. Ştiam că va trebui să mă adaptez foarte repede cu noul navigator, cu care nu am apucat să fac niciun test, iar peste toate chiar în săptămâna raliului am fost năpădit de un virus care m-a secat de energie. Dacă pun toate condiţiile cap la cap, în special cea a lipsei unui set de anvelope noi, chiar mă pot declara mulţumit de rezultatul de la Bacău/Moineşti. Se putea şi mai mult, desigur, dar punctele acumulate la Bacău sunt foarte bune şi sunt sigur că se vor dovedi preţioase în economia Cupei Dacia 2015. Ne vedem la Cluj, cu mai puţine griji dar şi cu o evoluţie mai spectaculoasă, sper eu˝, a declarat Bogdan Talaşman după încheierea Raliului Moldovei Moineşti 2015.
˝Pentru mine a fost un raliu la care visam de câţiva ani; în sensul că, băcăuan de origine, îmi doream foarte mult să concurez acasă. Raliul Moldovei 2015 a fost programat într-un context favorabil din punctul meu de vedere, cu Andrei plecat peste Atlantic, şi ţin să-i mulţumesc acum lui Bogdan că a avut încredere să apeleze din nou la mine. Trebuie să fiu sincer şi să recunosc că am visat la victorie. Din păcate a trebuit să accept condiţiile date şi să mă adaptez din mers. Rămân totuşi cu marea împlinire că am ajuns cu bine la final şi că îl las pe Bogdan exact acolo de unde l-am luat, pe poziţia de lider al Cupei Dacia 2015. A fost o experienţă specială să concurez în faţa familiei şi a prietenilor din copilărie şi-mi doresc foarte mult ca echipajele care au trecut cu vederea Raliul Moldovei în 2015 să nu mai stea pe gânduri în 2016 şi să invadeze competiţia din judeţul Bacău˝, a declarat navigatorul de conjunctură, Radu Gurămultă.