Bruxelles interzice accesul mașinilor vechi și poluante în oraș

Bruxelles poluare

Bruxelles a stabilit limitele zonei cu emisii reduse. Doar mașinile cele mai puțin poluante vor avea acces în zonă. LEZ (Low-Emissions Zone) este denumirea ariei în cauză din capitala Belgiei.

Începând cu 1 ianuarie 2018, doar cele mai puțin poluante mașini vor avea acces în districtul metropolitan al orașului Bruxelles. LEZ acoperă 19 municipalități ale metropolei belgiene, care se întind pe o suprafață de 161 de kilometri pătrați și includ 1,2 milioane de locuitori. Restricțiile sunt valabile 24 de ore din 24, 7 zile din 7.

Cei care au de gând să pătrundă cu mașina în LEZ vor fi nevoiți să se înregistreze pe site-ul www.lez-belgium.be pentru a primi sticker-ul corespunzător nivelului de poluare al vehiculului lor. Mașinile neînregistrate vor fi pasibile de amendă. Pentru turiști, restricțiile sunt valabile din vara lui 2018.

Numai mașinile care îndeplinesc caracateristicile de vehicule puțin poluante și moderne, conform legilor europene, înscrise în baza de date municipală, vor păstrunde în LEZ. Pragul de acces va fi ridicat progresiv în anii care urmează.

Aceleași reguli au fost impuse la Antwerp, începând cu februarie 2017. Zonele cu emisii reduse își fac apariția în toată Europa, în ultima perioadă. Franța are nu mai puțin de 17 astfel de zone urbane, în care doar vehiculele care nu poluează prea mult au acces.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top