Toţi cei care, într-un moment sau altul, ajung să-şi instaleze un sistem muzical, mai mult sau mai puţin complex, trebuie să cunoască unele probleme de calitate referitoare la sistemele audio.
Calitatea unor elemente componente ale sistemelor audio, care la prima vedere pot părea de o importanţă secundară, dar care la un sistem cu pretenţii pot deveni tocmai acele pârghii care transformă sistemul dintr-unul bun într-unul foarte bun sau invers. Puţini sunt aceia care ştiu că alegând diferite mărci de cabluri de semnal mic, de difuzoare sau de alimentare, se poate cizela sunetul reprodus scoţând în evidenţă calităţile lui sau, din contră, evidenţiindu-i defectele.
Pentru cineva neavizat poate părea magie neagră, dar pentru aceia care petrec ore întregi pentru aefectua unele schimbări şi tatonări pentru a obţine semnalul ideal reprezintă o treabă cât se poate de normală şi intrată în cotidian. Despre ce este vorba? Despre unele accesorii de calitate,cum sunt conductorii electrici, de exemplu, fără de care sistemul nu poate funcţiona corect, chiar dacă ele nu fac decât să conecteze între ele elementele sistemului (radio-casetofon, magazie de CD-uri, amplificatoare, difuzoare, bateria vehiculului).
Acestea pot contribui pozitiv sau negativ la modul în care sistemul „sună”. De multe ori a trebuit să explic unor iubitori ai muzicii, care altfel păreau a fi în temă cu toate componentele unui sistem, că un lanţ este la fel de slab ca cea mai slabă verigă a acestuia. Altfel spus, dacă un sistem audio conţine numai componente de cea mai bună calitate, dar cablurile prin care se fac conexiunile sunt de calitate scăzută, nici sistemul, în ansamblul său, nu va avea performanţe mai grozave.
La aceste accesorii contează scopul pentru care au fost realizate. Cel mai important este să foloseşti cablul potrivit la locul potrivit. Nu folosiţi pentru boxe cabluri de alimentare sau invers. Materialele ce trebuie folosite pentru boxe sunt de mult mai bună calitate decât cele pentru cablurile obişnuite, destinate alimentării instalaţiilor electrice. De regulă, pentru boxe se foloseşte conductori din cupru fără oxigen multifilar sau cupru monocristal, acoperit cu argint sau chiar monocristal de argint.
Se folosesc izolaţii din PVC, dar şi din teflon sau combinaţii ce pot ajunge chiar la fibră de carbon sau kevlar. Toate aceste tehnologii de fabricaţie a cablorilor sunt făcute în scopul de a obţine un sunet de o calitate cât mai ridicată. La realizarea sistemului trebuie să experimentaţi nu numai diferitele tipuri de cabluri, dar şi sensul în care acestea sunt conectate.
Unele cabluri pentru utilizare în audio au proprietăţi diferite în funcţie de sensul în care sunt folosite şi trebuie experimentat care este cel mai bun în instalaţie. De obicei, când este conectat în sensul corect, cablul oferă un sunet mai puţin strident, cu mai multe frecvenţe joase, un sunet mai cald şi mai plăcut. În sensul greşit, sunetul este mai metalic, mai strident şi mai mecanic. De asemenea, conectate greşit, imaginea stereo nu este la fel de bine definită şi nu are profunzime aproape deloc.
Testele se fac ascultând o anumită melodie, analizându-se timbrele instrumentelor şi ale vocilor. După ce se modifică sensul de conectare, pe ambele canale odată, se ascultă iar şi astfel se decide care este sensul convenabil. Se procedează astfel atât cu cablurile de semnal mic, cât şi cu cele de difuzoare. Acum e timpul să vă dezvălui şi un mic secret aflat în mod empiric, şi anume că sensul bun este cel invers celui în care a fost făcut cablul.
Toate cablurile audio de calitate au înscrise pe ele marcaje referitoare la componenţă sau la polarizare. Sensul în care este scris acest marcaj coincide aproape întotdeauna cu sensul în care a fost fabricat conductorul, astfel recomandarea ar fi să se conecteze cablul dintre sursă spre destinaţie invers faţă de sensul în care este făcut marcajul. Această metodă nu a dat greş până acum. Evident că numai proba calităţii audiţiei este cea care trebuie să stea la baza experimentului.
Desigur, efectul acestor schimbări este cu atât mai evident cu cât sistemul în totalitate este de calitate bună, cu o rezoluţie mai bună. Dacă aveţi însă un sistem audio mai vechi şi doriţi să-i înbunătăţiţi performanţele nu vă apucaţi să-i schimbaţi cablurilecă el tot de slabă calitate va râmâne, când sistemul nu este suficient de performant în ansamblu.