Camaro facelift, pregătit pentru debutul de la Frankfurt

La cea de-a 65-a ediţie a Salonului Auto de la Frankfurt, Chevrolet va lansa noul Camaro în versiunile decapotabilă şi coupe. Cu o siluetă aerodinamică şi o postură mai joasă, dar şi cu noul sistem infotainment MyLink de la Chevrolet, cea mai recentă ediţie a renumitului autovehicul american a trecut prin cea mai semnificativă reproiectare de la lansarea celei de-a cincea generaţii a modelului Camaro ca prototip, în 2006.

„Camaro s-a remarcat întotdeauna prin designul emblematic, performanţele înalte şi plăcerea de a conduce, iar noi suntem foarte mândri de noile variante coupe şi decapotabilă”, a declarat dr. Thomas Sedran, Preşedinte şi Director General al Chevrolet Europe. „Acestea înglobează noi funcţii de înaltă tehnologie care adaugă un plus de confort şi oferă clienţilor un raport calitate/preţ excelent”, a adăugat Sedran.

Noul Camaro prezintă caracteristici aerodinamice îmbunătăţite, de înaltă performanţă, care asigură o răcire mai eficientă şi mai multă stabilitate la viteze mari de deplasare. Partea frontală prezintă o grilă inferioară mai lată şi o grilă superioară mai îngustă, în timp ce priza de aer funcţională integrată în capotă contribuie la reducerea temperaturii şi a coeficientului aerodinamic. În partea din spate, capacul portbagajului, lămpile orizontale şi un difuzor de aer completează acest design nou. Atât varianta coupe, cât şi cea decapotabilă sunt echipate cu un spoiler cu o antenă integrată.

Puterea este furnizată de un motor V8 de 6,2 l cu eficienţă dovedită, care funcţionează împreună cu o transmisie manuală sau automată cu 6 trepte de viteză. Modelul cu transmisie automată include funcţia de management activ al carburantului şi sistemul de sincronizare variabilă a supapelor (VVT). Versiunea cu transmisie manuală dezvoltă o putere de 432 cp (318 kW) la turaţii de 5.900 rpm şi generează un cuplu de 569 Nm la 4.600 rpm. Autovehiculul este propulsat de la 0 la 100 km/h în 5,2 secunde pentru versiunea coupe cu transmisie manuală şi în 5,4 secunde pentru versiunea decapotabilă cu transmisie manuală.

Accesul în interiorul noului Camaro se realizează foarte simplu şi confortabil datorită funcţiei standard de acces fără cheie; pentru varianta cu transmisie automată, clienţii pot opta pentru funcţia de pornire de la distanţă a motorului. Pentru locurile din faţă ale variantei coupe pot fi selectate scaunele sport tip bucket Recaro cu tapiţerie din piele şi reglare electrică.

Printre alte detalii interioare se numără un nou afişaj color ce proiectează date pe parbriz şi noul sistem infotainment Chevrolet MyLink, amplasat pe consola centrală. Sistemul este echipat cu un ecran tactil color de 7”, de înaltă rezoluţie şi are un meniu clar, cu afişaj sub formă de pictograme.

Sistemul Chevrolet MyLink oferă utilizatorilor posibilitatea de a deschide agende telefonice, liste de redare personale şi galerii foto stocate în smartphone-uri compatibile. Conectivitatea este asigurată prin portul USB, Bluetooth şi mufa Aux-in. Pe lângă recunoaşterea vocală, sistemul oferă o funcţie de sinteză vocală a textului*, care permite utilizatorului să asculte mesajele text de pe smartphone. Camera video pentru marşarier face parte din dotarea standard a autovehiculului.

În plus, clienţii pot alege să achiziţioneze un sistem de navigaţie integrat, cu hărţi rutiere pentru toate ţările din Europa. La fel ca în cazul tuturor versiunilor Chevrolet MyLink anterioare, proprietarii vor putea actualiza noul sistem cu aplicaţii dedicate imediat ce acestea vor fi disponibile.

Noul Camaro va ajunge la reprezentanţele Chevrolet selectate din Europa spre finalul acestui an. În România, noul Camaro coupe va costa de la 41.157 €, iar versiunea decapotabilă de la 46.157 €.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top