Pentru prima dată în decursul celor cinci ani de când este organizat, Campionatul Național de Îndemânare Auto ajunge la Făgăraș. Duminică, 19 iulie, în zona dintre Casa Municipală de Cultură și Cetatea Făgărașului, se va desfășura a patra etapă a CNIA 2015.
Startul va fi dat la ora 10:30, concursul adresându-se tuturor pasionaților de automobilism sportiv, posesorilor de automobile de serie, de competiție sau construite artizanal. Spectatorii vor asista la un adevărat spectacol, în care piloții cu mașini de concurs din ce în ce mai bine pregătite, vor lua startul în CNIA. Lupta va fi foarte strânsă, atât pentru cei foare activi, cei veniți din toată țara, care vor încerca sa își adauge noi puncte in clasament, cât și pentru făgărășeni, cei care au debutat de curând în CNIA și ne-au demonstrat deja, că sunt foarte talentați.
Astfel, pe traseul stabilit, piloții vor trebui să își demonstreze măiestria în conducere, executând manevre de mare precizie, să treacă printre joaloane fără să le atingă, mersul cu fața și cu spatele în derapaje controlate, toate acestea în cel mai scurt timp posibil. Sâmbătă 18 iulie, între orele 14,00 – 20,00 vor avea loc antrenamentele libere, iar startul evenimentului se va da duminică 19 iulie, la ora 10:30, cu antrenamentele cronometrate, manșa I de concurs urmând să înceapă la ora 11:45.
Și pentru că este deschis oricarui tip de participant, inclusiv juniorilor între 10-18 ani, încurajând totodată și participarea feminină, concursul atrage în fiecare an tot mai mulți concurenți. Astfel de-a lungul celor patru ediții, peste 300 de piloti și-au aratat măiestria în pilotarea mașinii. Poziția în clasament va fi dată de timpul cel mai bun realizat într-una din cele trei manșe, la care se adaugă eventualele penalizări.
Campionatul Național de Îndemânare Auto, reprezintă alternativa legală și sigură pentru tinerii atrași de întrecerile cu mașini. Scopul evenimentului este atragerea pasionaților de automobilism sportiv, a posesorilor de automobile de serie sau de competiție, formarea și dezvoltatea abilităților specifice acestui gen de competiție. De aceea, se desfășoară într-o singură zonă, putând fi urmărit de spectatorii interesați.
Pentru înscrieri în concurs și alte informații legate de CNIA, fiecare iubitor de automobilism are la dispoziție pagina de web www.gtautoclub.ro.