Cât consumă maşina?

V-aţi încadrat vreodată în valorile de consum prescrise în cartea tehnică a automobilului? Este vorba despre valorile de consum înregistrate în rulaj-consumul urban, extraurban sau mixt.

Majoritatea șoferilor pe care i-am întrebat au răspuns că au consumat întotdeauna mai mult decât scrie în carte. Care este consumul real? Iată prima întrebare care îi frământă pe șoferii de pretutindeni. Și a doua întrebare vine imediat: cine se face vinovat de consumul mai mare ce-l înregistrează automobilul?

Șoferul, dacă nu știe să conducă economic, sau cartea mașinii care prezintă valori ce nu se confirmă în realitate?

Ce spune cartea tehnică a mașinii?

Consumul înscris în cartea tehnică este determinat de fabricanţi prin testare prin mai multe cicluri de funcţionare pe un stand de probe și nu prin deplasări pe șosele cu automobilul respectiv. a. Condiţiile climatice de testare pe stand. – automobilul este introdus într-o hală cu 8-12 ore înainte de testare pentru a prelua temperatura mediului (20-25 grade Celsius).

Este obligatoriu ca toate piesele și fluidele de lucru din automobil să aibă aceeași temperatură pe timpul testărilor. – automobilul este dispus pe un banc de probe cu role, aerul de răcire pentru motor și transmisie fiind asigurat de o suflantă (ventilator) dispusă în faţa lui.

Nu se ia în calcul rezistenţa la înaintare a automobilului deoarece acesta staţionează pe stand, doar roţile acționează rolele standului. b. Pe bancul de probe sunt în funcţiune doar motorul, cutia de viteze şi trenurile ruloare. – un sunt cuplaţi principalii consumatori ai automobilului (aerul condiţionat, ștergătoarele, electroventilatorul, luminile și semnalizările, rezistenţa de încălzire parbriz, radioul etc.). – nu se iau în calcul rugozitatea reală a suprafeţei de rulare a drumurilor (roţile învârtesc niște role cu suprafeţe fără neomogenităţi), panta reală a drumului, temperatura mediului și nici curenţii de aer de pe șosea care pot avea intensităţi și direcţii de aplicare diferite pe caroserie.

La probele pe stand enumerate mai sus se obţin cele mai scăzute consumuri de combustibil și cele mai mici nivele de CO2, dar aceste valori nu prea au legătură cu realitatea.

Cu rezultatele obţinute la probele pe stand se desfășoară o competiţie acerbă între fabricanţii de automobile, iar valorile astfel măsurate sunt mai mult pentru reclamă și pentru un palmares care nu are corespondent cu actul real de conducere în teren.

Cât este consumul real?

Într-un raport recent publicat de European Federation for Transport and Environment (T&E) sunt arătate cauzele diferenţelor dintre cifrele reale ale emisiilor de CO2 și rezultatele testelor efectuate pe stand publicate de producători.

Raportul T&E compară rezultatele testelor făcute de producătorii de automobile cu rezultatele unor teste efectuate de un laborator independent, pe șase modele noi (standard) de autoturisme. Consumurile de combustibil obţinute în condiţii reale de trafic au fost, la toate testele din teren, în medie, cu aproape 25% mai mari decât cele din testele constructorilor.

Se mai constată că această diferenţă a crescut în ultimii ani ca urmare a unor trucuri folosite în cadrul testelor oficiale de către producătorii de autoturisme.

1

Astfel, sunt arătate circa 20 trucuri destinate a supraevalua performanţele de consum și de emisii ale modelelor fabricate. Printre trucurile aplicate sunt amintite: – pneuri super-eficiente cu presiune mai mare decât cea normală; – acoperirea cu bandă adezivă a spaţiilor din jurul ușilor și a grilelor; – ajustarea frânelor și a geometriei roţilor; – utilizarea la teste a unor lubrifianţi speciali; – micșorarea greutăţii auto vehi culului; – testarea pe role de rulare foarte netede etc.

Raportul ajunge la concluzia că actualul regim de testare nu este adecvat cerinţelor șoferilor, iar noile modele de autoturisme și utilitare ar trebui retestate în condiţii cât mai apropiate de cele din trafic. Raportul T&E merge mai departe și arată că există mulţi producători europeni de autoturisme care își înșeală clienţii prin manipularea cifrelor oficiale de consum, provocându-le astfel pierderi de mii de euro, cheltuite pe carburantul consumat suplimentar.

În finalul raportului T&E solicită introducerea, începând din anul 2016, a unei noi proceduri mondiale de testare pentru vehiculele ușoare.

Putem face economii? Șoferii vor să știe cum trebuie condus automobilul, ce regimuri de viteze și de turaţii să folosească și ce greșeli trebuie să evite pentru reducerea consumului. Consumul este influenţat de factorii tehnici și de comportamentul la volan.

1. Factorii tehnici ce influenţează consumul:

Funcţionarea corectă a motorului e foarte importantă în obţinerea unui consum nominal, să aibă reviziile efectuate și fluidele și consumabilele schimbate la timp. Cele mai importante sunt filtrele.

Un flitru de aer îmbâcsit cu praf sau un filtru de combustibil colmatat cresc consumul. – Calitatea și presiunea anvelopelor. O presiune mai mică faţă de cea nominală determină creșterea consumului, mărește uzura anvelopelor și scade siguranţa rutieră.

La o scădere a presiunii cu 10% faţă de valoarea corectă, consumul crește cu 2,5 %, iar la o scădere a presiunii cu 20% consumul crește până la  4%. – Reducerea greutăţii mașinii. Goliţi portbagajul de toate obiectele pe care nu le utilizaţi zilnic. – Un automobil încărcat la maxim are un consum mai mare cu 15-20%. – Orice element atașat caroseriei mașinii modifică coeficientul aerodinamic producând creșterea consumului.

Nu circulaţi cu portbagajul exterior montat pe mașină decât în ziua când aveţi ceva de transportat, el crește consumul cu 10-20% în funcţie de viteza de deplasare. Deflectoarele montate la geamuri sau geamurile deschise produc la fel creșterea consumului cu până la 5%. – La tractarea unei remorci crește consumul cu 25%, iar la tractarea unei rulote cu până la 50%.

2. Comportamentul la volan (Factorul uman).

Stilul de conducere are cea mai mare influenţă la realizarea unui consum mai mic. – Eliminaţi frânările și accelerările excesive. Se pare că majoritatea șoferilor folosesc frâna cu 10% – 25% mai mult decât ar fi necesar înregistrând astfel un consum mărit. Ca să nu folosiţi excesiv nici acceleraţia trebuie să anticipaţi traficul.

Consumul crește proporţional cu apăsarea pedalei. Rezistaţi și tentaţiei de a porni de la semafor în trombă fiindcă această accelerare necesită un consum mare de combustibil.   Lăsaţi suficient spaţiu între dvs. și mașina din faţă pentru a nu fi obligați să frânați bruc.

La o viteză de 30 km/h, ar trebui să lăsaţi o distanţă minimă de 25 metri între dvs. și cel din faţă, iar la viteza de 80 km/h cel puţin 65 metri.  – Evitaţi staţionările prelungite cu motorul pornit. – După pornirea motorului nu este necesară încălzirea prelungită a acestuia pe loc. Se poate pleca la drum după o jumătate de minut de încălzire. – Cuplarea consumatorilor electrici (radio, lumini etc.) presupune un consum suplimentar. Instalaţia de climatizare poate consuma până la un litru de combustibil la 100 km rulaţi. – Folositi treptele de viteză în mod corespunzător.

Există în treapta a cincea de viteze o plajă de turaţii în care mașina are un consum mai mic și trebuie să știţi s-o folosiți. – Folosiți frâna de motor ori de cât ori aveți ocazia. – Evitaţi deplasarea în orele de vîrf. Deplasarea în condiţii grele de trafic poate să vă dubleze practic consumul.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top