Cât costă asigurarea şi impozitul

Odată cu avansul vânzărilor de modele hibride şi electrice pe piaţa auto  românească, companiile de asigurări primesc tot mai multe solicitări pentru încheierea poliţelor RCA şi CASCO destinate unor asemenea autovehicule.

Potrivit asigurătorilor, la ora actuală, nu există proceduri diferite faţă de autovehiculele clasice, iar riscurile sunt, în linii mari, similare, ţinând cont de faptul că aceste maşini rulează pe aceleaşi drumuri şi în aceleaşi condiţii ca şi celelalte.

„Credem însă că, pe măsură ce piaţa va căpăta o experienţă mai mare de lucru cu acest tip de vehicule, vor fi dezvoltate o serie de adaptări pentru procedurile existente.

Aceasta mai ales în condiţiile în care, în cazul avariilor mai importante, ce implică partea electrică, reparaţiile generează costuri mai mari”, explică specialiştii companiei de asigurări Omniasig Vienna Insurance Group.

Cât costă asigurarea şi impozitul

De altfel, aşa cum procedurile nu sunt diferite, nu există nici tarife speciale pentru asigurarea modelelor electrice şi hibrid. Cu toate acestea, poliţa pentru asigurarea auto facultativă poate fi mai scumpă. „Întrucât preţurile autovehiculelor hibride şi electrice sunt, în prezent, peste media celor clasice, iar tarifele asigurărilor Casco se adaptează şi în funcţie de valoarea maşinii, pot exista o serie de diferenţe semnificative în tarifele acestor poliţe”, conchide reprezentanţii Omniasig.

În ceea ce priveşte plata impozitului pe mijloacele de transport, Noul Cod Fiscal, ale cărui prevederi intră în vigoare de anul viitor, stipulează la art. 469 că autovehiculele acţionate electric sunt scutite de la plată.

Totodată, potrivit aceluiaşi document – Legea nr. 227/2015, posesorii de maşini hibride vor plăti un impozit local diminuat cu minim 50%, ceea ce înseamnă că stabilirea valorii acestuia rămane la latitudinea Consiliilor Locale. De altfel, majoritatea primăriilor mari din ţară au începutpublice pe site-urile lor proiectele de buget pentru 2016, unde se regăsesc şi impozitele pe mijloacele de transport electrice sau hibrid.

De exemplu, oraşe ca Sibiu sau Alba Iulia au prevăzut reducerea minimă prevăzută de Codul Fiscal, de 50%. Primăria Craiova intenţionează, însă, să reducă impozitul cu 95%, cum a fost în acest an, iar cea din Arad vrea să scutească de la plată pe toţi deţinătorii de vehicule „prietenoase” cu mediul înconjurător”, categorie în care nu intră doar cele electrice, ci şi modelele hibrid.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top