Un studiu realizat de confused.com relevă numărul probabil de mașini electrice vândut în fiecare țară, în 2035. Olanda și Norvegia ar putea conduce detașat, cu un procentaj de 99,9% din totalul vânzărilor. Cât despre România…
Analizând datele furnizate de Agenția Europeană de Mediu (EEA) și de Eurostat, brokerul de asigurări confused.com a proiectat departe, până în 2035, evoluția vânzărilor auto din Europa. Scopul principal a fost determinarea procentajului de mașini electrice din totalul autoturismelor noi comercializate în fiecare țară.
Atenție, site-ul nu a luat în calcul obligativitatea eliminării mașinilor cu motoare termice, impusă de CE. Aceasta este încă în dezbateri, fiind dezaprobată de țări influente. Rezultatele din tabel sunt aproape ”organice”. Aproape, pentru că oricum sunt influențate de ajutorul de la stat pentru mașinile electrice, și de restricțiile de care suferă cele convenționale.
Așa că, după ce a stabilit valoarea pentru fiecare țară, urmărind progresul în timp, brokerul a centralizat valorile într-un tabel. Conform acestuia, în România s-ar vinde 23,62% mașini electrice în 2035, restul fiind electrificate sau termice. Această pondere ne plasează pe locul 18 în Europa, din 25 de țări analizate.
Din estimare au fost eliminate Norvegia, Islanda, Bulgaria și Estonia, care au mai puțin de 7 ani de date ”în spate”, insuficient pentru o analiză corectă.
Ponderea de mașini electrice, cu rezerve
Totuși, acest clasament trebuie privit cu mai multe rezerve. Sunt mai mulți factori care ar putea încetini sau accelera tranziția spre autoturisme electrice. În primul rând, restricțiile emisiilor ar putea fi relaxate de războiul din răsărit, caz în care creșterea s-ar putea domoli. Apoi, Comisia Europeană și-ar putea impune punctul de vedere, caz în care mașinile cu motoare termice ar dispărea din oferte în 2035.
Indiferent care ar fi situația, merită remarcată înclinația către propulsia electrică pe care o au Olanda și Norvegia. În special prima va recupera puternic, reușind ca, în 2035, să vândă (aproape) numai mașini electrice. Asta, în condițiile în care acum, vehiculele fără emisii acoperă aproape 23% din vânzări.