Câte unități Dacia au fost înmatriculate luna trecută?

uzina dacia productie automobile in Romania

Dacia a înregistrat o creștere semnificativă în luna februarie, la nivel european: 2,4% în plus față de aceeași perioadă a anului trecut, adjudecându-și o cotă de piață de 3,6% (față de 3,5% de anul trecut), anunță Asociația Europeană a Producătorilor Auto.

Astfel, 41.716 unități Dacia au fost înmatriculate, față de 40.755 de unități, în februarie 2018, deși piața europeană a înregistrat o scădere de 0,9%.  Cifrele obținute de constructorul de la Mioveni continuă trendul ascendent, ceea ce nu se poate spune despre Renault, companie care a înregistrat o scădere de 1,7% în luna februarie și de 4,9% în primele două luni ale acestui an.

Producția uzinei Dacia a depășit 32.000 de vehicule în februarie

Potrivit datelor furnizate de European Automobile Producers’ Association (ACEA), Dacia a ajuns la 86.284 de automobile vândute în primele două luni ale acestui an, ceea ce reprezintă o creștere de 7,4%. Cifrele de vânzări include cele 28 de state ale Uniunii Europene, dar și țările member EFTA (Norvegia, Elveția, Liechtenstein și Islanda).

Pe ce loc e Duster în topul celor mai bine vândute SUV-uri în Europa?

Volkswagen rămâne în fruntea clasamentului, cu aproximativ 272.000 de unități comercializate în primele două luni din 2019. Pe podium, în urma sa, urcă Peugeot, cu 161.000 și Renault cu 151.000 de mașini vândute.

Test drive Dacia Duster 1.3 TCe 150 – Duster cu apucături de Mercedes

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top