Pentru derularea programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus destinate persoanelor juridice, anul trecut au fost alocate 90,8 milioane de lei, fonduri utilizate de 3.439 de entităţi.
Au fost acordate astfel prime de casare pentru aproape 6.200 de maşini şi ecotichete pentru achiziţia a peste 1.100 de vehicule „verzi”.
Schemele de finanţare pentru înnoirea şi înverzirea flotelor au avut succes şi anul trecut, iar un exemplu în acest sens este şi epuizarea fondurilor pentru Rabla Clasic încă din luna iulie, pentru suplimentarea sumelor necesare fiind nevoie de o rectificare bugetară, aprobată în luna septembrie. Ulterior, programul a mai fost prelungit şi de două ori, o dată până la 29 noiembrie şi a doua oară, până în 7 decembrie.
În 2018, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a derulat 14 sesiuni în cadrul cărora firmele, instituţiile şi autorităţile publice fie şi-au schimbat, prin Rabla Clasic, vehiculele vechi cu unele noi, fie şi-au achiziţionat, prin Rabla Plus, maşini pur electrice sau hibride.
Rabla Clasic, peste 6.000 de maşini
În programul clasic, în cele 14 sesiuni, au fost acceptate 2.992 de dosare, inclusiv cele aprobate în urma contestaţiilor. Astfel, persoanele juridice au reuşit să caseze 6.195 de vehicule mai vechi de 8 ani, fondurile alocate de stat însumând 43,8 milioane de lei.
Cea mai prolifică sesiune a fost cea din data de 20 septembrie, când AFM a acceptat 415 de dosare pentru 1.048 de vehicule, totalul finanţărilor acordate fiind de 6.583.900 de lei. Interesul mare se explică prin faptul că aceasta a fost prima sesiune după rectificarea bugetară, aproape 200 de companii având dosarele acceptate încă din vară.
Majoritatea persoanelor juridice au casat prin Rabla Clasic, în medie 2-3 vehicule, însă au fost şi companii ori instituţii de stat care şi-au înnoit flote mai mari. Printre acestea se numără:
- Ministerul Apărării Naţionale – 123 de maşini,
- Registrul Auto Român – 115 maşini,
- RAJA Constanţa – 119 maşini,
- Cadrupo Automobile Tg. Mureş – 73 de maşini,
- SkyTrans Auto Harghita – 67 de maşini,
- Vel Pitar Vâlcea – 65 de maşini,
- Black See Suppliers Constanţa – 49 de maşini,
- Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti – 36 de maşini,
- Marathon Distribution Group – 35 de maşini,
- Digital Cable Systems – 30 de maşini.
Rabla Plus, peste 1.100 de vehicule “verzi”
În programul destinat achiziţiei de maşini prietenoase cu mediul, aflat la ediţia a treia, AFM a aprobat 447 de dosare, pentru 223 de maşini hibride (cu emisii de CO2 mai mici de 50g/km) şi 923 de vehicule pur electrice. În condiţiile în care pentru o maşină electrică se acordă un ecotichet de 45.000 de lei, iar pentru una hibridă, de 20.000 de lei, totalul fondurilor alocate a însumat 46.995.000 de lei.
Citiţi articolul integral pe www.floteauto.ro