O mașină electrică a parcurs aproape 3.500 de kilometri în 24 de ore. Testul a avut loc pe circuitul Nardo din Italia, iar protagonist a fost prima mașină electrică de la Porsche, Taycan.
Un model pre-serie a parcurs o distanță de 3.425 de kilometri, deci cam cât un drum de la București la Milano via Madrid. Taycan a avut de înfruntat temperaturile mari din sudul Italiei, de până la 42 de grade Celsius. La nivelul asfaltului, organizatorii au măsurat chiar 54 de grade.
Citește și:
Test drive Porsche Macan facelift – Porsche, adjectiv
Viteza medie atinsă a fost cuprinsă între 195 și 215 km/h. Singurele opriri efecutate pe parcursul celor 24 de ore au fost cele pentru încărcarea rapidă a bateriilor la stațiile de 800 de volți de la Porsche Engineering Group GmbH și schimbarea piloților. Șase piloți au participat la test. Distanța parcursă este o mică parte a celor șase milioane de kilometri pe care prototipurile Taycan le vor fi parcurs până în momentul lansării pe piață, programată pentru finele acestui an.
Porsche Taycan – primele date oficiale
Prima electrică de la Porsche este și prima mașină de serie cu sistem de 800 de volți, o tehnologie care a contribuit la victoria modelului 919 Hybrid în cursa de 24 de ore de la Le Mans de trei ori la rând. Tehnologia reduce semnificativ timpul de încărcare și greutatea, asigurând performanțe de top.
Câți clienți au comandat deja un Taycan, deși nici nu știu cum va afla versiunea de serie și fără să-i știe prețul, află aici >>>
Citește și: