Soferii care nu opresc la semnalele politistilor vor fi sanctionati mult mai aspru. Un proiect depus in Parlament prevede ridicarea permisului de conducere pentru o perioada de 90 zile.
Proiectul a fost initiat de grupul deputatilor PMP si a fost depus la Senat, Camera Deputatilor fiind forul decizional. “Vedem cum oamenii legii s-au confruntat cu foarte multe situatii in care participantii la trafic au ales sa nu opreasca vehiculele, iar politistii rutieri au fost nevoiti sa porneasca in urmarirea lor, in unele cazuri fiind nevoie de intariri si chiar de utilizarea focului de arma”, explica autorii.
Potrivit initiatorilor, masura este necesara si pentru descurajarea curselor ilegale de masini. “Deseori, soferii profita de orele tarzii, de lipsa radarelor si de numarul redus de echipaje de politie pe timpul noptii pentru a participa la curse ilegale cu masini si motociclete modificate extensiv pentru a creste puterea si a atinge viteze foarte mari”, mai adauga initiatorii proiectului.
Potrivit legislatiei actuale, nerespectarea semnalelor politistilor se sanctioneaza cu 4-5 puncte de amenda si ridicarea carnetului de conducere pentru 30 de zile. Proiectul prevede majorarea acestei perioade la 90 de zile, alaturi de sanctionarea cu 9-20 de puncte de amenda.