Ce record a reușit Porsche Taycan încă înainte de a fi dezvăluit?

Porsche Taycan (2)

Viitorul Porsche Taycan doboară recorduri încă înainte de a fi prezentat oficial. Astfel, prima mașină electrică din istoria Porsche a devenit cel mai rapid model cu emisii zero și patru portiere pe circuitul Nürburgring-Nordschleife.

De 7 minute și 42 de secunde a avut nevoie Taycan pentru a parcurge un tur de circuit. Este însă, un pseudo-record, care face parte din campania de promovare a modelului. Taycan este și prima mașină de acest gen, electrică și cu patru portiere, care a încercat un tur rapid pe circuit. Porsche anunță că distanța parcursă a fost de 20,6 kilometri și nu cea de 20,832 de kilometri, care a devenit noul standard.

Porsche Taycan (2)

Ce mașină electrică a parcurs aproape 3.500 de kilometri în 24 de ore?

La volanul prototipului Porsche Taycan s-a aflat pilotul Lars Kern. Abilitățile sale la volan, alături de cele două motoare electrice, de șasiul Porsche 4D-Chassis Control, sistemului de roți directoare spate și anvelopelor standard de 21 de inci, timpul obținut de Taycan este comparabil cu acela reușit de Porsche 911 GT3.

Porsche Taycan (4)

Viteza maximă atinsă pe cea mai lungă linie dreaptă a circuitului a fost de 259 km/h. Noul Porsche Taycan va fi dezvăluit pe 4 septembrie, apoi va ajunge la Salonul Auto de la Frankfurt pentru a-și face debutul public. Primii clienți își vor primi mașina electrică ultra-performantă la începutul anului viitor.

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top