Cel mai complicat volan

Volanul face parte din viața noastră de zi cu zi. Aproape că nu îl mai conștientizăm când suntem în mașină. Unele volane sunt simple, altele au câteva butoane, altele au clapete pentru schimbarea vitezelor. Dar cel mai complicat volan din lume este cel dintr-un monopost de Formula 1 sau de anduranță.cel mai complicat volan

Volanul este cea mai importantă parte dintr-un automobil. Este principala interfață dintre şofer (sau pilot) și mașina propriu-zisă. Prin intermediul volanului alegem direcția în care automobilul va merge, aceasta fiind funcția sa primară. Dar în vremurile moderne a devenit mai mult de atât, mai ales în lumea sporcel mai complicat volantului cu motor.

În interiorul unui cockpit de monopost din Formula 1 sau într-un prototip de anduranță spațiul este limitat. Nu există loc pentru clasicele comenzi cu care suntem obișnuiți în mașinile noastre de zi cu zi. Așa că inginerii au trebuit să fie inventivi, iar tehnologia a evoluat cu o viteză incredibilă. Dacă ne uităm la volanul pe care îl folosea Ayrton Senna pe monopostul său McLaren de la începutul anilor ’90, vom vedea că avea cel mult două butoane pentru comunicația radio.

În ziua de azi, volanul unui monopost de Formula 1 este înțesat de butoane și comutatoare, aproape toate funcțiile importante regăsindu-se aici. Ideea principală este ca pilotul să poată acționa diverse funcții ale mașinii fără a-și lua mâinile de pe volan. De la schimbarea vitezelor prin intermediul clapetelor amplasate în spatele volanului și chiar eliberarea ambreiajului la plecarea de pe loc, tot printr‑o clapetă, totul se regăsește aici. Practic, în afară de pedalele pentru frână și accelerație, toate celelalte comenzi sunt amplasate pe volan. La o primă privire pare aproape de neînțeles cum se descurcă un pilot de Formula 1, dar totul este foarte logic.

cel mai complicat volan

Continuarea articolului aici

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top