Cele mai scumpe mașini de poliție din lume. Pentru a controla infracționalitatea poliția rutieră din întreaga lume a încercat să se adapteze mediului „de lucru”. Marketing sau necesitate?
Foto: Flickr
Fie că vorbim despre mașini folosite pentru a impresiona, sau pur și simplu pentru a putea ține pasul cu vitezomanii moderni, vedem în toată lumea exemplare de mașini de poliție ieșite din comun.
Există două motive pentru acest lucru. Pe de o parte efectul psihologic pe care un supercar îl are asupra oricui, iar în cazul mașinilor de poliție aceasta se poate traduce prin sintagma „cu mine să nu te pui”, iar pe de alta pentru a racorda activitatea de patrulare și control cu standardele moderne.
Poliția îți transmite că este peste tot și că are aceleași posibilități pe care le ai și tu, fiind mai bine să respecți legea decât să încerci să o încalci!
De la supercarurile poliției din Dubai, la automobile nemarcate prezente pe autostrăzile Europei, sau la cele electrice utilizate de poliție pentru a-și face o reclamă ușor naivă în centrul orașelor, este întotdeauna de preferat să fii cu ochii în oglinzile retrovizoare pentru că nu știi niciodată ce mașina ți-ar putea livra următoarea amendă.
Cea mai puternică mașină de Poliție din România
Unii constructori chiar speculează această posibilitate de a-și face reclamă oferind prin diverse parteneriate, mașini performante polițiilor locale, aceste mașini fiind astfel prezente pe stradă aproape 24 de ore din 24.
Iată care sunt cele mai tari scumpe, dar și performante mașini de poliție din lume.
Am realizat o selecție a celor mai de temut, neobișnuite și captivante mașini de poliție din lume, de-a lungul timpului.
Honda NSX: nu este exact o mașină de patrulare obișnuită
Sunt puțini constructori de automobile care să reziste tentației de a-și împopoțona creațiile cu tot felul de dungi, elemente decorative și stikere. Chiar dacă, în general Honda nu face parte dintre aceștia, prin anii 1990 a cedat tentației cu primul supercar NSX, și a realizat o ediție specială în două culori pentru poliția rutieră din Japonia.
Nissan GT-R mașina poliției din Japonia
Recent, un locuitor al Prefecturii Tochigi din Japonia a donat un Nissan GT-R poliției locale. Acesta a fost ulterior trimis la Nissan pentru a i se aduce câteva îmbunătățiri tehnice și o altă schemă cromatică. Imaginea este din timpul înmânării oficiale.
Poliția din Japonia a avut și Porsche
În primii ani ai legendarului 911, patru exemplare ale modelului de bază 912 au fost achiziționate de poliția japoneză cu scopul de a ajuta la prinderea celor care făceau curse ilegale.
Mașinile au fost echipate cu portavoce, sirene, oglinzi retrovizoare mai mari și elemente de siguranță suplimentare, precum scaune sport și centuri de siguranță racing.
Supercarurile poliției din Dubai
Orice top al mașinilor de poliție va fi dominat de exemplarele din Emiratele Arabe Unite. Este de presupus că aceste bogate state suverane cu economii înfloritoare, grație rezervelor de petrol pe care și-au construit bogățiile, au în flotele de poliție supercaruri cu un consum extrem de ridicat de carburant.
Mașinile de poliție din Dubai
Poliția din Dubai deține un Bugatti Veyron încă din 2014 cu scopul de a-și amplifica imaginea de lux și prosperitate, inclusiv la capitolul serviciilor publice din Emirate.
Poliția din Marea Britanie a impresionat de-a lungul timpului
De obicei constructorii au simțit că aici este ceva miros de reclamă. Agenții din Isle of Man au folosit un BAC Mono (un singur loc) pe care l-au decorat cu însemnele tradiționale ale poliției rutiere- rezultatul este cel din imagine.
Caparo T1 – mașină de urmărire
O mică întoarcere în timp la Caparo T1. Extremul fabricant de hypercar-uri a reușit să facă un exemplar ediție specială pentru poliție. Nu a fost însă văzut prea mult în patrulare, de atunci.
Amenda poate veni și cu stil – Rolls Royce de poliție
Organizatorii de la Goodwood nu au rezistat tentației de a oferi poliției acest Ghost în culorile tradiționale ale forțelor de ordine locale. Folosit în celebrele evenimente motoristice.
Italienii știu cel mai bine cum trebuie să arate o mașină de poliție
În 2017 Automobili Lamborghini a oferit noul Huracan Polizia, forțelor de ordine din Roma. Dacă vezi această mașină în retrovizoare te sfătuim să tragi imediat pe dreapta.
Chiar dacă ușor mai pământene, modele Alfa Romeo Quadrifoglio arată senzațional în specificația coloristică pentru poliție. Din fericire doar două Giulia au fost oferite poliției din flota de 800 unități negociată cu FCA. Astfel că mai degrabă vei întâlni Jeep Renegade sau Fiat Panda 4×4 – în regiunile muntoase din Italia.
Alfa Romeo Giulia – în flota Poliției Române
Porsche 911 Al poliției rutiere din Olanda
Acest automobil de poliție splendid Porsche 911 3.0 SC „Rijkspolitie” și-a început serviciul în cadrul forțelor de ordine olandeze în 1982. Este probabil cea mai interesantă mașină de poliție văzută vreodată în patrulare.
De la Ford Capri la Ford RS 2000 (varianta WRC)
DIn seria automobilelor vintage de poliție, ce au impus legea pe autostrăzile din Marea Britanie a făcut parte și acest Ford Capri 2,8 V6 din 1983 (Poliția din Manchester).
Ovalul Albastru a făcut însă furori prin anii 1980 și cu modelul constuit special pentru Campionatul Mondial de Raliuri (WRC), Ford RS200 pentru Grupa B. Cu sticker-ele, sirena și girofarul aferent acesta a fost probabil cea mai de temut mașină de poliție din regiunea Essex!
Ceva mai recent, poliția britanică a reutilizat mașina într-o reclamă în care apare un Ford Focus RS de poliție care „prinde” un Ford RS200 Grupa B. Au și polițiștii britanici umorul lor!
Citește și:
Mașină autonomă trasă pe dreapta de poliție în SUA
Dacia 1300 oprită de poliția din New York