Cum arată mobilitatea într-un viitor îndepărtat din perspectiva BMW? Vom vedea la CES 2019. La târgul de tehnologie din Las Vegas, bavarezii vor pune la dispoziția vizitatorilor sub formă de simulator, conceptul BMW Vision iNEXT. Aceștia vor avea al dispoziție și Asistentul Personal Inteligent BMW.
Simulatorul va fi prezentat alături de un sistem sofisticat de realitate combinată, care redă virtual modul de rulare autonomă, cu emisii zero și complet conectată, care se regăsește la conceptul BMW Vision iNEXT. Ocupanții simulatorului vor purta ochelari de realitate virtuală. În modul “Ease” autonom, cei care se află la bord vor interacționa cu Asistentul Personal Inteligent BMW, care oferă diverse opțiuni referitoare la servicii digitale.
Tot virtual, vizitatorii vor putea trăi experiența unei rulări în off-road, în noul BMW X7, prezentat în luna octombrie a anului trecut.X
Cei care trec pe la standul BMW pot experimenta și tehnologia “Shy Tech”, care intervine doar atunci când este necesară și vor fi întâmpinați chiar de Asistentul Personal Inteligent BMW, care îi va ghida către centrul expoziției, prin experiențe acustice și optice inedite.
Asistentul Personal Inteligent BMW reprezintă începutul unei noi ere pentru constructorul bavarez, iar funcțiile sale, disponibile începând cu luna martie a acestui an, vor putea fi testate la CES 2019.
Divizia BMW Motorrad va aduce în Las Vegas motocicleta R 1200 GS cu abilități de rulare autonomă.