Test drive Chevrolet Camaro 6.2 l V8/405 CP

Când eram copil colecționam surprize Turbo; multe modele păreau doar iluzii fiindu-mi greu de crezut că există în realitate. Astăzi e rost de un soi de deja vu, doar că surpriza prinde viață.

Privit în peisajul automobilistic românesc (se aplică deopotrivă celui european), Camaro e ca un Ronnie Colleman ce vine să-și facă antrenamentul într-o sală de body building de la periferia orașului, fără pretenții de locație de lux. E limpede că pe toată durata antrenamentului său ceilalți ar muta greutăți, de formă, din loc în loc, și s-ar învârti în jurul cozii, studiind atent fiecare nervură de pe grupa de mușchi antrenată de marele campion. Ăsta-i Chevrolet Camaro, o „pată de culoare“, mai ales în cazul ediției speciale „Transformers“.

Chevrolet a tras o carte câștigătoare, reușind alături de Mustang-ul celor de la Ford și de Dodge Challenger să reînvie mult apreciatul spirit muscle car. În ciuda afinității lor pentru modelele europene de lux, a cultului pentru pick up-uri, înțeles mai greu de noi și a celorlalte particularități ale utilizatorului american, apariția în scenă a unui muscle car provoacă mișcări ample ale trăsăturilor feței, fie că vorbim de copii de 12-14 ani, fie că subiecții sunt seniori de +70 de ani.

M-am simțit 100% american în momentul în care am dat prima dată ochii cu Bumblebee în parcare. Privirea fioroasă parcă mă punea la respect, spunându-mi că nu voi fi decât un mic pion în angrenajul ce urma să se dezlănțuiască. Îi dau câteva ture ca să-l admir mai atent și mă gândesc la cel care l-a desenat; talentată creatură! Cred c-ar fi putut expune cu succes în orice muzeu de artă al lumii. Arunc rapid un ochi sub capotă și chiar dacă capacul de plastic al motorului nu e foarte atractiv, n-am cum să nu remarc monstrul: 6,2 l, mușchi american veritabil, deși lipsește carburatorul de dimensiuni monstruoase. S-au dus vremurile în care capotele motoarelor erau decupate pentru a scoate la iveală clapetele admisiilor de aer. Eheheee!

Odată urcat la bord iei contact cu un interior ingenios, dar în care unele elemente sunt prea contrastante. Îmi plac ceasurile plasate la baza selectorului transmisiei automate, ca și scaunele, poziția la volan și head up display-ul, chiar dacă ușor depășit ca aspect. Ce mi-e mai greu să înțeleg este de ce trebuie să am în față un volan montat și pe Aveo. Și de ce display-ul sistemului audio e atât de banal? Un pic de atenție băieți! Aveți în gamă visul atâtor generații; detaliile-s esențiale.

Mă dezic de toate gândurile de până atunci, mă adun puțin în ideea uzinei pe care-o luam în primire și pornesc bestia. Prima impresie este că albinuța noastră ucigașă este mult mai silențioasă decât îmi imaginam. Iar părerea-mi e confirmată și când urc pofticios agregatul în ture. Camaro e docil, cei 405 CP sunt mult mai permisivi decât calculam inițial, asta și datorită gabaritului destul de durduliu, de 1.795 kg la gol.

Accelerația este excelentă, dar nu impresionantă, iar transmisia automată te răsplătește doar dacă te porți foarte ferm cu pedala din dreapta. Trenul de rulare are un reglaj europenizat, fiind departe de „laudele“ dinamice adresate muscle car-urilor din trecut, iar direcția te atenționează că doar volanul e de pe Aveo, nu și precizia ei. Una peste alta, experiența este fantastică, și nu pot să nu mă gândesc și la ceilalți participanți la trafic; mai ales la cei de pe contrasens. Câți n-or fi văzut scene apocaliptice în timp ce atletul nostru micșora extrem de rapid distanțele dintre noi.

Camaro înghite km după km în ritm alert, și cu clasa unui GT rasat. În ciuda palpitațiilor pe care le provoacă celor care-l văd în retrovizoare apropiindu-se amenințător, șoferul se poate relaxa gângurind frumoasele acorduri Streets of Philadelphia, ale lui Bruce Springsteen. Route 66? De ce nu? De fapt, poate că aia ar fi experiența supremă la bordul muscle car-ului modern. Să pleci unde vezi cu ochii, sau mai bine zis unde zbori cu mintea, fără a avea nici măcar grija combustibilului, pentru că monstrulețul de 6,2 l este mult mai puțin însetat decât ai crede (consum mediu de 13,1 l/100 km).

Cum toate poveștile frumoase au inevitabil un final, ziua noastră de hoinăreală se termină, dovedindu-mi încă o dată că orele de extaz curg în cu totul alt ritm decât al celor banale. Parchez mașina și mai că-mi vine să mă duc să-mi cumpăr un six-pack de Budweiser Light și niște popcorn; sigur voi da peste vreun meci din NBA pe la televizor. Uneori e atât de tentant să iei în calcul „visul american”. Chiar și cu toate neajunsurile sale, e garnisit cu atâtea elemente de fascinație.