Vechiul propulsor 2.0 HDi se chinuia cu masa destul de ridicată a lui C5 Tourer. Noua versiune de 163 CP vrea să rezolve problema.
Acum 6 luni când am condus ultima oară un C5 Tourer elaborasem o listă destul de consistentă de revendicări. Printre ele se numărau lipsa spațiilor de depozitare, ergonomia discutabilă și nevoia unui propulsor diesel mai puternic. Special pentru a-mi închide gura, chiar dacă doar parțial, Citroen oferă, mai nou, propulsorul 2.0 HDi în versiunea de putere 163 CP. Mai în ton cu tendințele actuale, noul motor diesel nu aduce o penalitate evidentă la capitolul consum, cei 25 CP în plus față de versiunea low-power fiind cât se poate de necesari.
Spun asta pentru că atunci când te apuci să bifezi lista de dotări opționale cu transmisia automată, suspensia pneumatică și mai încarci și 5 oameni plus bagaje, C5 Tourer depășește pragul de 2 t. Nu putem vorbi neapărat despre o valoare exagerată pe acest segment, dar ea depășește clar posibilitățile celor 136 CP disponibili pe motorul diesel de bază. Cei 25 CP în plus se simt mai ales pe reprize, facilitând depășirile atât de necesare într-o țară cu o infrastructură ce nu include decât frânturi de autostradă. Suspensia pneumatică, disponibilă opțional, se descurcă de minune în a ascunde denivelările ample, cele scurte resimțindu-se un pic mai agresiv.
Lacunele la nivel de interior, în speță lipsa spațiilor de depozitare la nivelul pasagerilor din față nu au fost încă adresate. Tocmai de aceea portofelul, telefoanele și sticlele de apă implică gradul fiecăruia de imaginație pentru a le găsi un loc. Ergonomia poate pune mici probleme, mai ales dacă bifezi sistemul de navigație, ale cărui butoane sunt mici, înghesuite și destul de ambigue. În spate, lucrurile stau mai bine atât la capitolul spații de stocare cât și la nivelul spațiului, bun chiar și pentru cinci adulți.
Capacitatea de încărcare a portbagajului (atât standard cât și cu bancheta rabatată) se situează în media break-urilor din această clasă, cu un plus în dreptul suspensiei pneumatice ce poate coborâ sensibil pragul de încărcare. Dacă ar acorda un pic mai multă atenție laturii practice Citroen ar putea avea un câștigător în versiunea Tourer a lui C5, în condițiile actuale însă, acest break se adresează unei clientele relativ reduse.
Date tehnice: | Citroen C5 Tourer |
---|---|
Sasiu si caroserie | |
Motorizare | 2.0 HDi |
Nr. usi/locuri | 5/5 |
Masa proprie/totala [kg] | 1645/2155 |
Dimensiuni si capacitati | |
Lung/lat/inalt [mm] | 4830/1860/1460 |
Ampatament | 2815 |
Volum portbagaj [l] | 535 (1490) |
Motor si transmisie | |
Tip motor | 2.0 HDi |
Combustibil | Motorina |
Cilindree [cmc] | 1997 |
Sistem alimentare | common rail |
Putere max. [kW(CP)/rpm] | 120(163)/3750 |
Cuplu max. [Nm/rpm] | 340/2000 |
Cutie de viteze | Automata/6 |
Performante si consum | |
Viteza maxima [km/h] | 208 |
0-100 km/h [s] | 11.3 |
Consum urban/extra/mixt | 9/5.7/6.9 |
Emisii CO2 [g/km] | 179 |