CNIA și CNSS Cupa CTPark 2

După trei săptămâni de la Cupa CTPark, una din cele mai reușite etape ale Campionatelor de Îndemânare Auto, Super Slalom și Vehicule Electrice, caravana revine în aceeași locație pentru organizarea etapei cu numărul 4, grație partenerului CTP România în incinta parcului industrial CTPark Bucharest West, Autostrada Bucuresti-Pitesti, km. 23.

Între 23 și 24 iulie, GT Auto Club Sportiv, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS), și gazda evenimentului, CTP România, se va organiza etapa a 4-a a Campionatului Național de Îndemânare Auto (CNIA), Super Slalom (CNSS) și noul Campionat Național de Vehicule Electrice (CNVE).

Lupta pentru o poziție cât mai bună în clasamentul anual pe grupe, clase, OPEN și echipe devine din ce în ce mai strânsă și spectaculoasă. Un joc al nervilor, unde măiestria, talentul și experiența își dau mâna, rezultatul fiind hotărâtor în stabilirea acestor clasamente.

Participare record

Se estimează o participare foarte numeroasă, cu piloți din Cluj, Iași, Brăila, Galați, Brașov, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, București și Ilfov, un număr record de juniori (CNIA: 8-14 ani, CNSS: 14-18 ani), seniori de peste 65 de ani și, nu în ultimul rând, din ce în ce mai multe, prezențe feminine.

În clasamentul OPEN al CNIA, lider este gălățeanul Cristian Ioan Oancea, cu 42 de puncte, urmat de bucureșteanul Constantin Coteanu, la o diferență de numai un punct, pe poziția a treia fiind bucureșteanul Mihai Coteanu, cu 36 de puncte.

În clasamentul OPEN al CNSS, conduce detașat bucureșteanul de numai 16 ani, Filip Mateescu, cu 43 de puncte, urmat de Voicu Marius din Zurbaua-Ilfov, cu 37 de puncte, poziția a treia revenindu-i bucureșteanului Marius Stanciu.

În clasamentul OPEN al CNVE, prima poziție este ocupată de bucureșteanul Ciprian Cherciu (42 puncte), cu un avans considerabil față de urmaritorul său, buzoianul Adrian Balotă (29 puncte). Poziția a treia este disputată între bucureșteanul Mihai Alexandrescu și Areny Marc, pilot de origine franceză, stabilit în Pitești.

Clasamentele actualizate pot fi vizualizate aici:

CNIA: https://cnia.gtautoclub.ro/clasament-general/

CNSS: https://cnss.gtautoclub.ro/clasament-general/

CNVE: https://cnve.gtautoclub.ro/clasament-general/

Prorgam

Etapa, susținută și de CTP România, va avea următorul program: sâmbătă, 23 iulie, se vor desfășura antrenamentele libere, în intervalul orar 12:00-20:00, duminică, 24 iulie, începând cu ora 10:00, este programat antrenamentul cronometrat, urmat de cele două manșe de concurs, iar festivitatea de premiere va avea loc în jurul orei 19:00.

Manșele de concurs vor fi comentate de Ștefan Raita, în ziua de duminică, începând cu ora 13:00, și vor putea fi urmărite online pe pagina de Youtube a FRAS.

Câștigătorii vor fi răsplătiți cu diplome, cupe și premii de la Valtec (ulei Repsol), Metalubs, Tegee International, vinuri spumante Angelli, iar piloții participanți vor beneficia de service de roți gratuit de la AutoZone-Vianor.

CNSS/CNIA/CNVE: Prezență numeroasă la Cupa CTPark

Cupa CTPark 2022, reprezentând etapa a 3-a a Campionatului Național de Îndemânare Auto (CNIA), Super Slalom (CNSS) și noul Campionat Național de Vehicule Electrice (CNVE), va avea loc pe 2-3 iulie, în incinta parcului industrial CTPark Bucharest West, Autostrada Bucuresti-Pitesti, km. 23. 

GT Auto Club Sportiv, Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) și gazda evenimentului, CTP România, cel mai mare dezvoltator de parcuri logistice și industriale din țară, își vor reuni forțele pentru a pune la dispoziție cele mai bune condiții de concurs celor peste 100 de piloți care își vor etala măiestria în arta pilotajului, în cea de-a 3-a etapă comună CNIA-CNSS-CNVE, denumită Cupa CTPark 2022. 

Organizatorul GT Auto Club Sportiv anunță o participare numeroasă, cu piloți care vor veni din Cluj, Iași, Brăila, Galați, Brașov, Ploiești, București și Ilfov, un număr record de juniori (CNIA: 8-14 ani, CNSS: 14-18 ani), seniori de peste 65 de ani și multe, din ce în ce mai multe, prezențe feminine.

Lupta pentru cea mai bună poziție în clasamentul etapei, pe grupe, clase, Open și echipe, va fi una intensă și spectaculoasă, cu afișarea  timpilor online pe www. gtautoclub.ro.

CNIA: https://cnia.gtautoclub.ro/etapa/bucuresti-2022/

CNSS: https://cnss.gtautoclub.ro/etapa/bucuresti-2022/

CNVE: https://cnve.gtautoclub.ro/etapa/intai-debutul-cnve-2022-copy-copy-copy/

Înaintea acestei etape, clasamentele se prezintă astfel:

CNIA: https://cnia.gtautoclub.ro/clasament-general/

CNSS: https://cnss.gtautoclub.ro/clasament-general/

CNVE: https://cnve.gtautoclub.ro/clasament-general/

Etapa, susținută și de CTP România, va avea următorul program: sâmbătă, 2 iulie, se vor desfășura antrenamentele libere, în intervalul orar 12:00-20:00, duminică, 3 iulie, începând cu ora 10:00, este programat antrenamentul cronometrat, urmat de cele două manșe de concurs, iar festivitatea de premiere va avea loc în jurul orei 19:00.

Manșele de concurs vor fi comentate de Ștefan Raita, în ziua de duminică, începând cu ora 13:00, și vor putea fi urmărite online pe pagina de Youtube a FRAS.

Câștigătorii vor fi răsplătiți cu diplome, cupe și premii de la Valtec (ulei Repsol), Metalubs, Tegee International, vinuri spumante Angelli, iar piloții participanți vor beneficia de service de roți gratuit de la AutoZone-Vianor.

 

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top