CNRD 2018: Provocări noi pentru DTO Tellur RT

CNRD

În raliuri, nu toamna, ci primăvara se numără bobocii.Și a devenit tradiție ca acest lucru să se întâmple la Brașov, gazda primei runde a întrecerii naționale de profil. Nu face excepție nici acest an 2018, la finele acestei săptămâni urmând să avem parte de primele speciale ale anului, moment care găsește echipa DTO Tellur Rally Team în fața unor noi provocări.

Sezonul 2017 este de vreme bună istorie. Au rămas amintirile, întipărite în mintea și inimile celor care l-au trăit în mașinile de concurs, în parcul de service, sau pe marginea probelor speciale, în imagini și texte, în cifrele seci dar pline de semnificație ale statisticilor. Pentru Vali Porcișteanu și Cristi Dolofan a fost unul special.

”Sunt pasionat de mașini și urmăream întrecerile. L-am întâlnit apoi pe Vali, care mi-a fost instructor la școala de pilotaj și a fost momentul care a aprins scânteia. Am decis să punem bazele unei colaborări serioase”, rememorează Cristi. Pentru el a fost momentul debutului în CNRD, la volanul unei mașini de Clasa 9, iar pentru Vali prilejul de a reveni cu program complet în competițiile care îi lipseau atât de mult. Pe parcursul sezonului, proiectul a prins contur și a început să capete alte dimensiuni. Porcișteanu, aflat la sezonul de reacomodare după absență, se îndrepta, pas cu pas, către obiectivul propus, acela de a se impune la Clasa 3.Cristi Dolofan acumula, probă după probă, informații și experiențe legate de raliuri în ritm de competiție alături de Mihai Sandu. Lângă ei au venit Bogdan Năstase și Cristi Timisică. Deja se puneau bazele unei echipe. A unei familii. Baza o reprezentau prietenia, pasiunea pentru motorsport și buna dispoziție. Nu lipseau ambiția și dorința de a face performanță, însă nu exista vreun obiectiv palpabil din motive obiective, o echipă care avea la dispoziție o mașină de Clasa 3 și alte trei de Clasa 9 având șanse reduse în ierarhia de profil. Era însă primul pas, iar Cristi, cu abilitățile sale de manager certificate de activitatea de zi cu zi, i-a molipsit pe toți de ideea de a construi, pe baze solide, o poveste care să dureze.

2018, un alt început
Noul sezon reprezintă, vorba cântecului, momentul unui alt început. Echipa are identitate, toate automobilele fiind decorate identic pentru a putea fi recunoscute foarte ușor de către fani. Există deja și o formulă clară din punctul de vedere al componenței, iar echipajele beneficiază de alte mașini și vor participa la clase noi. Vali Porcișteanu și Dan Dobre vor lua startul cu un model R5 la Clasa 2, Cristi Dolofan și Mihai Sandu au trecut la Clasa 3, pe Mitsubishi-ul Lancer Evo 9 cu care colegii lor au luat anul trecut titlul, iar Bogdan și Delia Năstase merg pe un Evo 9 de Clasa 11. Raul Badiu se alătură echipei, împreună cu Gabi Lazăr și vor concura în Cupa Suzuki, iar Eugen Cărăgui/Robert Fus, respectiv Ramona Rusu/Sorin Crișan, două echipaje debutante, vor participa cu Dacia Sandero. Spiritul de echipă, cristalizat anul trecut și această formulă nouă oferă premise pentru ca echipa să se implice și în lupta pentru primele poziții în ierarhia de specialitate.

Vali Porcișteanu și Dan Dobre au reușit anul trecut titlul la Clasa 3 și poziția a treia în ierarhia absolută, iar acum fac un pas logic. ”Vom putea emite pretenții pentru primele poziții luptând cu arme egale cu ceilalți protagoniști. Sigur, ei au avantajul experienței acumulate la volanul unei mașini R5, în timp ce eu și Dan, care am parcurs pana acum doar 80 de km de probă cu mașina, suntem în plin proces de acomodare cu aceasta. Ca să nu mai amintim de Simone și acumulările sale în competițiile internaționale. Teoretic, este un prim an de acomodare, însă eu cred că vom reuși chiar mai repede să atingem ritmul necesar pentru a emite pretenții pentru prima poziție”, spune Vali. El ne-a dezvăluit că pe parcursul scurtei sesiuni de teste pe care a susținut-o a fost impresionat de rapiditatea cu care te poți acomoda cu o astfel de mașină, dar și de diferența dintre un R5 și un Lancer Evo 9. ”Primul feeling este că totul pare foarte previzibil. Reacțiile sale îți cer parcă să o pui la încercare, repartizarea maselor este incredibilă, se așează excelent pe viraje și frânează incredibil de eficient în aproape orice situație. Au fost momente delicate în care cu Evo clar nu mai aveam scapare, dar Fabia s-a ”adunat” fără emoții și totul a fost sub control. Avem de pus la punct multe detalii de finețe, dar sunt sigur că acest lucru se va întâmpla pe măsură ce vom contabiliza mai mulți kilometri de probă specială”, a completat Porcișteanu.

Cristi Dolofan și Mihai Sandu au trecut acum pe o mașină integrală și vor avea parte de un nou sezon cu experiențe speciale. ”Anul trecut am putut înțelege ce înseamnă să mergi tare cu o mașină de doar 100 CP și să o ajuți să parcurgă virajele cât mai cursiv și fluent. Am decis să trec la o mașină integrală și să mă bucur de fiecare kilometru parcurs etapă de etapă. Sunt conștient că nu voi putea avea rezultate extraordinare din primul an, că am multe de acumulat, însă îmi propun ca în măsura timpului pe care mi-l permite activitatea de business să iau startul la cât mai multe etape, să lupt pentru podiumul clasei 3 și să încerc să aduc puncte importante pentru echipă”, a declarat Cristi.

Și Bogdan Năstase face un pas mare în acest sezon, urmând să treacă de la un model Dacia Logan la un Mitsubishi Lancer Evo de Grupa H. ”Este o mașină integrală, puternică, deloc ușor de stăpânit. Suntem deciși să ne distrăm la maxim, în ton cu atmosfera Clasei 11, dar în egală măsură ne dorim să ne implicăm în lupta pentru victorie și să-mi ajut și eu cât pot de mult echipa”.

Raul Badiu revine în campionat după un an de pauză și ne-a precizat: ” Mă bucur că revin la volanul unei mașini de curse și chiar dacă nu este la clasa la care mi-aș fi dorit, este important pentru mine că reintru în lupta din CNRD și sper să obțin rezultate cât mai bune la bordul acestui Suzuki. M-am alăturat echipei DTO Tellur Rally Team, trebuie să le mulțumesc băieților pentru încredere acordată, pentru susținere și sper să nu-i dezamăgesc. Cred că avem o echipă cu o configurație care ne poate permite să emitem pretenții pentru un loc fruntaș”.

Debutant în echipă, dar și în campionat, este și Eugen Cărăgui. ”Mă bucur că am șansa să descopăr acest sport minunat și să întâlnesc oameni pasionați și dedicați în tot ceea ce fac în acest domeniu. Mă voi bucura de fiecare experiență nouă pe care o voi avea în acest an și voi beneficia de experiența copilotului Robert Fus care mă va îndruma și va avea grijă să învăț cât mai multe despre acest sport”.

Tot la primul sezon în raliuri este și Ramona Rusu, care își face cu acest prilej ”transferul” de la drift la această nouă disciplină. ”Ceea ce știu de la drifturi nu prea mă ajută la raliuri, pentru că nu există nicio asemănare. În plus, în acest an de debut voi evolua pe o mașină cu tracțiune față, care nu este nici foarte puternică. Îi mulțumesc lui Vali pentru încredere și pentru răbdarea de care a dat dovadă în timpul în care am parcurs cursul de pilotaj sportiv, pentru că acesta mi-a permis să realizez cât de diferit este acest sport, dar, în același timp, cât de interesant și palpitant. Mă bucur că pot participa și la raliuri iar cu ajutorul DTO Tellur Rally Team, care-mi va oferi suportul tehnic necesar, sper să mă dezobișnuiesc cât mai repede de tot ce ține de drift și să găsesc trasele ideale pentru a puncta cât mai sus în cadrul Cupei Dacia”, a declarat Ramona.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top