CNVC Dunlop 2012 – Start anticipat

CNVC Dunlop 2012 a debutat la Teliu, Brașov, cu ceea ce trebuia să fie o etapă dublă. Din păcate, câțiva litri de motorină au vrut altceva.

Prima etapă a noului sezon a fost programată în ziua de sâmbătă, 19 mai. Vremea instabilă a fost cel mai mare dușman al concurenților care abia așteptau să se realinieze la start, după pauza scursă între sezoane. Cam toți jucătorii cu greutate ai anilor trecuți au răspuns prezent, cele mai importante absențe fiind cele ale campionilor Grupei N – Christian Nistoran, și al Grupei A – Lucian Boroianu.

Echipa lui Nisto a vândut automobilul cu care a concurat anul trecut, fără a găsi deocamdată o alternativă, în timp ce Boroianu nu era mulțumit de potențialul Mitsubishi-ului său și a spus pas. Ziua de concurs a decurs relativ normal în timpul manșelor de recunoaștere și de antrenamente cronometrate, dar lucrurile au scăpat de sub control odată cu ploaia ce-a invadat micuța așezare brașoveană.

La propriu, pentru că în timpul primei urcări de concurs, Andrei Mitrașcă a pierdut controlul Ibizei sale diesel, lovindu-i ușor botul.

2

Deși urmările păreau să fie minore, Andrei urcând fără probleme până sus, impactul perforase radiatorul de motorină, mașina lăsând o dâră pe tot traseul.

CNVC Dunlop 2012 – Start anticipat

Devenit periculos din cauză motorinei scurse și pentru că această problemă nu a putut fi rezolvată, oficialii competiției au luat decizia de a anula etapa, după îndelungi negocieri. Toate jocurile urmau să se facă duminică, astfel, în cea de-a doua etapă, care avea să se bucure de nu mai puțin de 70 de concurenți înscriși pe ordinea de start.

Cel mai rapid, atât în antrenamente, cât și în cele două manșe de concurs a fost reșițeanul Lucien Hora, cu a sa Lola F3000. Pe locul doi s-a situat Paul Andronic, deși pe tot parcursul weekend-ului el a avut probleme serioase la automobilul de concurs; până la urmă experimentata echipă Autotehnica s-a mobilizat exemplar, permițându-i lui Paul să adauge palmaresului încă un loc doi în clasamentul Open și o victorie la Grupa H.

Pe locul 3 a terminat competiția de la Teliu Lucian Răduț, adjudecându-și astfel și victoria la Grupa A. Aurul Grupei N a poposit la gâtul lui Cătălin Cismaru, ocupantul locului 6 la Open. Extaz și agonie la grupa automobilelor istorice.

Extaz pentru spectatori, ei putând admira un superb DeTomaso Pantera, pilotat de împătimitul vehiculelor de colecție, Horia Popescu, în timp ce agonia a fost rezultatul ieșirii în decor a celui care obținuse cei mai buni timpi la Teliu, Dan Spuderka. Deși pilotul nu a suferit leziuni, superbul său automobil Alfa Romeo și-a fredonat cântecul de lebădă la Trofeul Teliu – Memorialul Eugeniu Ionescu-Cristea 2012.

3

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top