Comisia Europeană doreşte creşterea gradului de siguranţă a motocicliştilor prin introducerea obligativităţii de a echipa motocicletele cu sisteme ABS. Această dispoziţie face parte dintr-un proiect de lege ce vizează noi prevederi cadru pentru motociclete şi se aplică modelelor pe două roţi cu o capacitate cilindrică de peste 125 de centimetri cubi.
Această propunere legislativă trece în prezent prin procedura de legiferare a Uniunii Europene şi se preconizează că va fi adoptată în cursul anului acesta. Noua lege urmează să fie aplicată începând cu anul 2017. Conform experţilor, sistemul de antiblocare a roţilor reprezintă un mare câştig în materie de siguranţă. Cu ajutorul acestui sistem de siguranţă activă, motocicliştii pot frâna în condiţii sigure chiar şi în situaţii critice, fără a bloca roţile şi a provoca o răsturnare inevitabilă. Astfel, distanţa de frânare se scurtează vizibil.
Conform Consiliului European de Siguranţă a Transporturilor ETSC (European Transport Safety Council), în Europa, pericolul de a avea un accident mortal cu o motocicletă este de 18 ori mai mare pentru aceeaşi distanţă parcursă, decât în cazul unei călătorii cu autoturismul. Chiar dacă sistemul de antiblocare a roţilor a fost integrat pentru prima dată într-o motocicletă încă din 1988, în prezent, în Europa, numai 16 procente din totalul motocicletelor, mai exact doar una din şase motociclete, sunt echipate cu acest sistem de siguranţă.
Dacă până acum sistemele ABS furnizate de producători s-au bazat pe o tehnică identică cu cea utilizată în cazul autoturismelor, experţii Bosch au conceput pentru prima dată o gamă de produse destinată exclusiv motocicletelor. Varianta de bază ABS 9 are un volum redus şi o greutate de 0,7 kilograme, fiind astfel mai mică şi mai uşoară decât modelele anterioare si constituie o premisă pentru utilizarea pe scară largă la motocicletele echipate cu sisteme de frânare hidraulice. Primul sistem ABS pentru motociclete a fost produs de Bosch încă din 1994. Producţia noului sistem ABS pentru motociclete a început la finalul anului 2009.