Prezentat în premieră la Salonul Auto de la Detroit, conceptul Blue ZERO propune trei soluții de propulsie alternativă, toate cu scopul de atinge mobilitatea cu emisii zero.
Folosind arhitectura podelei sandwich inaugurată în anul 2000 odată cu lansarea lui A Class conceptul BlueZERO poate primi trei tipuri diferite de propulsie F-CELL, E-CELL și E-CELL PLUS. Sistemul F-CELL funcționează având la bază o propulsie cu celule de combustibil utilizată deja în versiunea Clasa B produsă în ediție limitată.
O reacție chimică între hidrogen și oxigen permite sistemului de propulsie să genereze energie electrică, fără a utiliza combustibili fosili. BlueZERO F-CELL poate parcurge 400 de km cu un singur plin de hidrogen. Al doilea concept de propulsie, E-CELL, funcționează având la bază o baterie litiu-ion inovatoare de 120 V. Cu o capacitate de încărcare de 15 kW a acumulatorului E-CELL poate acoperi o distanță de 200 de km în regim full-electric.
Reîncărcarea completă a bateriilor durează patru ore la o priză normală de 220V. A treia unitate BlueZERO este denumită E-CELL PLUS.
Conceptul Blue ZERO, prezentat la Detroit – Emisii (Blue) ZERO
În acest caz, în partea din spate a autovehiculului este instalat un motor turbo pe benzină de 1 litru (folosit și pe smart fortwo) pentru a acționa generatorul electric.
Motorul cu trei cilindri reîncarcă bateria litiu-ion în funcție de cerințe. Astfel, autovehiculul poate acoperi până la 600 km cu un sigur rezervor de carburant si 100 km în modul exclusiv electric. Un alt avantaj al acestor trei sisteme de propulsie este dezvoltarea cuplului maxim imediat ce autovehiculul se pune în mișcare. În mediile urbane o astfel de curbă de cuplu este foarte eficientă luând în considerare desele opriri și porniri. Cele trei concepte au același design și dimensiuni exterioare (lungime de 4.22 m) îmbinând formele compacte cu un interior versatil și foarte încăpător.
Cinci adulți pot fi transportați în confort, iar capacitatea portbagajului măsoară 500 de l. Oferta generoasă de spațiu interior derivă automat din folosirea arhitecturii tip sandwich pentru podea, ce permite plasarea acumulatorilor și generatoarelor sub podea.