Conceptul Mercedes-Benz EQA tocmai a ajuns în Sicilia. În clipul promoțional, mașina aleargă de-a lungul drumurilor virajate ale insulei sudice, într-un decor spectaculos, înaintea debutului său programat anul viitor. EQA vine să se ia la trântă cu i3 de la BMW în segmentul compactelor electrice premium.
Mercedes-Benz a început ofensiva EQ, testând prototipul viitorului model EQA în Europa, înainte ca mașina să intre în producția de serie la uzina Hambach din Franța. Daimler a anunțat recent investiții de jumătate de miliard de euro în centrul său de producție din Hexagon.
Imaginile făcute publice de Mercedes-Benz arată farurile LED și panoul frontal din sticlă ce înlocuiește grila mașinilor cu propulsie convențională, tăiată în două de o linie orizontală cu efect tridimensional, într-o nuanță albastră, în centrul căreia se regăsește steaua în trei colțuri. Atunci când șoferul selectează modul Sport, pe panoul din sticlă apar lamele verticale de culoare roșie. Sub logo, se află o nișă iluminată din interior. Partea posterioară reflectă designul din față, cu stopuri OLED și nișă cu iluminare din interior.
Nu există detalii referitoare la interiorul viitoarei compacte electrice, dar acesta ar trebui să integreze o versiune avansată a sistemului multimedia MBUX, lansat odată cu A-Class.
Două motoare electrice, fiecare acționând câte o punte, pun în mișcare conceptul Mercedes-Benz EQA, asigurându-i tracțiune integrală, peste 270 de cai putere și un cuplu maxim de 500 Nm. Sunt cifre care fac mașina să accelereze de la 0 la 100 km/h în 5 secunde și care îi asigură o autonomie de 400 de kilometri.
Mercedes-Benz EQA va avea la bază platforma MEA (Mercedes Electric Architecture) concepută anume pentru modelele electrice ale companiei, fiind capabilă să primească tracțiune față, tracțiune spate și tracțiune integrală.
Mercedes a înregistrat deja denumirile EQA, EQB, EQC și EQS, care vor fi purtate de mașini incluse în sub-brand-ul EQ. zece astfel de modele vrea să lanseze producătorul german până în 2025.